
Rețea de traficanți de porumbei de concurs, destructurată de DIICOT
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală, împreună cu polițiști ai Direcției Investigații Criminale și ai Serviciului Investigații Criminale din IPJ Mehedinți au efectuat o percheziție domiciliară, pe raza judeţului Mehedinți, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, furt și tentativă de furt.
Acțiunea s-a desfășurat în cadrul unui Ordin European de Anchetă, la solicitarea autorităților judiciare din Belgia – Tribunalul de Primă Instanță Limburg – Departamentul Hasselt, care derulează cercetări într-o cauză vizând destructurarea unei grupări de criminalitate organizată constituită din cetățeni români, cu domiciliul în judeţul Mehedinți.
CITEȘTE ȘI: Sistem de endoscopie de ultimă generație la OncoHelp Timișoara
”Din materialul probator administrat a rezultat că, în perioada decembrie 2024 – ianuarie 2025, patru suspecți au comis pe teritoriul Belgiei, mai multe furturi de porumbei de concurs și de reproducere, într-unul din cazuri prejudiciul fiind estimat la 2,2 milioane euro.
În urma percheziției efectuate au fost ridicate mai multe mijloace de probă, iar la data de 30 aprilie 2025, un făptuitor, aflat în relație de rudenie cu unul dintre membri grupului de criminalitate organizată, a fost prins în flagrant în timp ce transporta cu un autoturism un număr de 69 de porumbei, dintre cei reclamați ca sustrași din Belgia.
Anterior, la finele lunii martie 2025, în cursul percheziției domiciliare efectuate în localitatea Vilvoorde (Belgia), în locuința unuia dintre membrii grupului infracțional organizat, cetățean român, au fost găsiți 96 de porumbei, dintre care 10 de o valoare mare, toți fiind înapoiați persoanelor vătămate.
La data de 14 mai 2025, reprezentanții autorităților belgiene au preluat din România cele 69 de exemplare (porumbei de concurs și porumbei de reproducere) depistate pe raza județului Mehedinți.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu poliţiştii Direcției Investigații Criminale din cadrul I.G.P.R. și ai Serviciului Investigații Criminale din Inspectoratul de Poliție Județean Mehedinți”, transmite DIICOT.