Rețea de exploatare a muncitorilor în Italia. Racolarea se făcea din vestul țării

Rețea de exploatare a muncitorilor în Italia. Racolarea se făcea din vestul țării

Rețea de exploatare a muncitorilor în Italia. Racolarea se făcea din vestul țării.

Zeci de muncitori români, racolați chiar din Arad, au fost ținuți captivi de o rețea de exploatare a muncitorilor. Totul a fost scos la iveală de o acțiune a Gărzii de Finanțe din Gorizia, la granița dintre Slovenia și Italia. Au pus la punct o rețea a exploatării muncitorilor români, zeci de români căzând în plasa celor care le promiteau un trai mai bun și un loc de muncă mult mai bine plătit decât în România. Totul s-a întâmplat în Italia, în zona Gorizia – la granița dintre Slovenia și Italia. Potrivit presei din peninsulă Garda de Finanțe din Gorizia a început o serie de investigații în urmă cu două luni, descoperind o întreagă organizație prin care erau exploatați muncitorii români. Oamenii erau angajați în mod ilegal, cazul fiind adus la cunoștința autorităților în decembrie printr-o sesizare anonimă făcută chiar de un cetățean român. Potrivit datelor publicate în presa din Italia se pare că oamenii erau exploatați în cadrul unei ferme.

CITEȘTE ȘI: Avertizarea Cod roșu pe râul Bega, prelungită până în 28 februarie, ora 8

„Garda Financiară din Gorizia, sub conducerea Procuraturii din capitala Isonzo, a reținut 4 subiecți (3 de naționalitate română și 1 de naționalitate moldovenească) pentru infracțiunea de intermediere și exploatare ilegală a forței de muncă prevăzută de art. 603 bis din Codul Penal, cu circumstanțele agravante de amenințare, numărul și vârsta minoră a lucrătorilor. Zeci de muncitori români erau exploatați și ținuți în condiții inumane, inclusiv doi minori”, transmit cei de la stiridiaspora.ro, citați de aradon.

Cazul a fost prezentat în cadrul unei conferințe de presă susținută de Garda Financiară din Gorizia căpitanul Antonio Igrasciotta precizând că „cei treizeci de muncitori sunt toți români, cetățeni europeni, așadar, proveniți din Arad. Mulți muncitori au renunțat direct la salariu, cerând să trimită totul direct familiei cu un transfer de bani”.

Condiții insalubre și supra-aglomerate
Autoritățile au făcut și percheziții în spațiile aflate în folosința suspecților, din provinciile Gorizia și Udine, găsind inclusiv 3 dormitoare în care au fost găsiți 30 de lucrători de naționalitate română, toți ilegali, cazați în condiții sanitare precare și înghesuiți în spații improprii în raport cu numărul de utilizatori.

Din câte au transmis autoritățile italiene românii erau folosiți ca lucrători agricoli în zona Alto Isontino și Bassa Friulana pentru a munci la tăierea viței de vie și lucrau în schimburi de 10 ore pe zi. Muncitorii aveau o singură zi de odihnă pe săptămână, duminica.

Modul de operare a celor care au condus această rețea era simplu, bazat pe șantajarea lucrătorilor. Aceștia erau ameninți că vor fi dați afară fără plată, în timp ce documentele le erau reținute de cei care conduceau întreaga rețea.

Potrivit stiridiaspora.ro mărturiile muncitorilor exploatați au confirmat ancheta. Muncitorii români au declarat că nu li s-a permis să părăsească dormitoarele și au confirmat că le-au fost furate documentele de identitate, fiind amenințați în mod constant cu concedierea de către suspecți.

 

 

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *