Restricțiile de trafic de pe A1 se prelungesc

A1 2

Restricțiile de circulație de pe autostrada A1, între Șoimuș și Simeria, se prelungesc până în data de 29 noiembrie.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere precizează, într-un comunicat, că lucrările la tronsonul cuprins între nodurile rutiere Deva şi Simeria sunt în stadiu avansat, dar constructorul nu le poate finaliza până mâine, adică termenul anunţat iniţial.

“Antreprenorul Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL a solicitat prelungirea închiderii circulației pe tronsonul de autostrada A1, între km 353+660 și km 368+650, cuprins între Nodul rutier Deva și Nodul rutier Simeria și devierea traficului pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, în perioada 16.11.2018 – 29.11.2018”, se arată în comunicatul CNAIR.

Având în vedere faptul că execuția lucrărilor pentru realizarea conexiunii între sectorul de autostradă Deva – Orăștie (aflat sub trafic) cu lotul 4 al autostrăzii Lugoj – Deva (în execuție) se află într-un stadiu avansat, antreprenorul depune eforturi pentru deschiderea traficului, pe tronsonul de autostrada A1, intre km 353+660 si km 368+650, cuprins între nodul rutier Deva și nodul rutier Simeria în cel mai scurt timp posibil, mai precizează reprezentanții CNAIR

În aceste condiţii, traficul se va desfăşura, în continuare, deviat pe DN 7, pe segmentul Simeria – Deva, până în 29 noiembrie.

 

Foto: DRDP Timisoara

 

radiotimisoara.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *