
Restricții de circulație pe DN 68A, Coșava – Margina, până la finalul lunii iunie
Începând de luni, 12 mai, până la finele lunii iunie, pe DN 68A, dinspre Coșava spre Margina, jud. Timiș, se vor desfășura lucrări la carosabil și se va circula îngreunat, cu restricții, atât ziua, cât și noaptea, anunță Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara (DRDP Timișoara).
Lucrările, care se vor executa și pe timpul nopții, vor fi făcute în continuarea celor executate în primăvara anului trecut, de la Coșava spre calea ferată din localitatea Margina. Aceste lucrări presupun tratarea tasărilor locale, ceea ce înseamnă că se face consolidarea drumului, inclusiv a structurii sale.
CITEȘTE ȘI: Accident la Parța. Unul dintre șoferii implicați nu are permis de conducere
”Echipele antreprenorului Drumuri și Poduri Banat – DPB vor lucra de luni dimineața până vinerea la prânz, când echipele se retrag de pe drum și se va putea circula pe ambele sensuri, dar vor fi menținute restricțiile de viteză în zona de șantier.
În paralel, CFR Infrastructură Timișoara, prin S.C. Europan Prod S.A., va executa lucrări de reparații la trecerea la nivel cu calea ferată de la Margina, iar traficul se va desfășura deviat pe o variantă amenajată provizoriu”, transmite DRDP Timișoara.
Pentru a evita aglomerația pe acest sector, șoferii pot folosi următoarele rute ocolitoare:
Pe direcția Nădlac – București: A1 Nod Balinț – A6 Lugoj – DN 6 Lugoj – DN 6 Caransebeș – DN 68 Caransebeș – DN 68 Hațeg – DN 66 Hațeg – DN 66 Simeria – A1 Simeria sau A1 Nădlac – A1 Arad – A11 Arad – DN 7 Arad – DN 7 Ilia – A1 Ilia;
Pe direcția București – Nădlac: A1 Ilia – DN 7 Ilia – DN 7 Arad – A11 Arad – A1 Arad – A1 Nădlac.