
Proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor didactice vacante din învățământul preuniversitar, desfășurată, în acest an, marți, 15 iulie, a reprezentat, pentru câțiva dintre candidați, o încercare de accede la catedră fără cunoștințele necesare.
În județul Timiș, trei aspiranți la profesia didactică au fost suprinși, în timpul probei scrise, cu dispozitive de comunicare cu exteriorul, fiind, astfel, eliminați din concurs.
Cei trei candidați trebuiau să susțină concursul la disciplinele religie, sport, respectiv protecția mediului.
În total, pentru acest concurs, la nivelul județului Timiș s-au înscris 1.758 de candidați, dintre aceștia fiind validați 1.648.
172 nu s-au mai prezentat, însă, la proba scrisă, iar 115 s-au retras, părăsind sala de examen după aflarea subiectelor.


