
Satul Breștea, aparținător comunei Denta, găzduiește sâmbătă, 28 iunie, o competiție de fotbal ajunsă la cea de-a 12-a ediție.
„Cupa de vară”, un reper tot mai important pentru sportul-rege din sudul județului Timiș în perioada verii, aliniază la startul ediției din acest an opt echipe. Două sunt din Denta, iar celelalte reprezintă comunitățile din Moravița, Birda, Deta, Variaș, Dudeștii Vechi și, bineînțeles, Breștea.
Participantele au fost distribuite în două grupe de câte patru formații, primele două clasate urmând să avanseze în semifinale.
Meciurile se vor juca pe terenul mare din Breștea, cu reprize de câte 15 minute. Startul competiției va fi dat la ora 9.
„Cupa de vară” este organizată de Primăria Denta și Consiliul Local Denta.


