Reabilitarea Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau” decurge anevoios

lenau 6

Corpul de clădire care găzduiește Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau” nu este nici acum finalizat. Exteriorul este lăsat la roșu, tencuiala fiind dată jos.

Discuțiile despre reabilitarea Liceului Teoretic „N. Lenau” au început din anul 2004. „Lucrările efective de reparaţii au demarat în primăvara lui 2013.

Primăria Timişoara a avut de implementat două proiecte: unul cu bani de la Banca de Dezvoltare a Germaniei, iar altul cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Primul proiect, cu finanțare germană, prevedea reabilitarea acoperișului, refacerea fațadei exterioare și a curții interioare și schimbarea tâmplăriei. Firma care a câștigat licitația a intrat în insolvență, așa că procedura a fost reluată, iar lucrările, oprite.

Cel de-al doilea proiect a fost început cu bani de la bugetul local și a continuat cu fonduri de la Uniunea Europeană.

Acesta viza consolidări, reparații la structură, la tâmplărie și planșee, dar și cumpărarea de mobilier nou, echipamente didactice și IT. 18 săli de clasă, cinci laboratoare, o bibliotecă – sală de lectură și o sală de muzică au fost reabilitate.

Și de data aceasta, lucrările au fost oprite, pentru că primăria a avut probleme cu firma care a câștigat licitația. În anul 2016, elevii liceului au reuşit să revină în vechea locaţie, fără ca exteriorul clădirii să fie renovat.

Ca urmare a amânării termenelor de execuţie, proiectul cu finanţare de la Banca de Dezvoltare a Germaniei a fost reziliat. În aceste condiţii, pentru terminarea lucrărilor exterioare, Primăria Timişoara va trebui să aloce bani din bugetul propriu. „Va fi nevoie de o altă licitaţie pentru desemnarea constructorului şi probabil că va mai dura până când va fi reabilitată şi faţada”, a precizat Elena Wolf, directoarea Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau”.

Cei care au lucrat la proiect au fost acționați în instanță de primărie. De asemenea și proiectanții și constructorii au dat în judecată primăria, astfel că lucrările de renovare a fațadei sunt mult întârziate.

Spații noi pentru micuți

În ceea ce privește noile sedii ale unității de învățământ, imobilul aparținând RATT a fost eliberat în data de 1 iulie. În același timp, există o hotărâre de consiliu local care stipulează cine va ocupa spațiul de la Colegiul Tehnic ”Ion Mincu”. ”În prezent se igienizează corpul A al unității de învățământ. Aici vor fi relocați o parte dintre elevii de ciclu primar care învață în Piața Unirii. În cazul în care se va reuși și igienizarea corpului B, vom putea elibera tot imobilul din Piața Unirii, clădire care aparține Episcopiei Romano-Catolice și pentru care Primăria Timișoara plătește 14.000 de lei”, a menționat Elena Wolf.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Reabilitarea Liceului Teoretic ”Nikolaus Lenau” decurge anevoios

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *