Reabilitare prin demolare, cu mizerie în plin centru

cladire vasile alecsandri

Lăsat timp de prea mulți ani să se părăginească, imobilul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 1 din Timișoara, aflat în proprietatea municipalității, are parte, chiar în această perioadă, de lucrări de construcție.

Șantierul din buricul târgului decurge într-un mod destul de neplăcut pentru toți cei care trec prin zona obișnuită de promenadă ultracentrală. Cu tot așa-zisul gard de protecție, praful și molozul depozitate în plină stradă îi „pudrează” pe turiștii și pe trecătorii nevinovați.

Clădirea se află într-o zonă istorică, iar inițial aleșii locali au dorit să o repare și să o refuncționalizeze, luând, în acest sens, și o decizie, în septembrie 2016.

Executivul primăriei s-a răzgândit, însă, iar în mai 2017 le-a pus pe masă consilierilor un alt proiect – aprobat fără probleme – care prevedea reabilitarea prin… demolare.


„Se aprobă modificarea denumirii lucrărilor aprobate cu HCL nr. 79/9.09.2016 pentru execuția serviciului de întocmire a documentației de proiectare pentru obiectivul de investiții Extindere și reabilitare imobil situat pe str. V. Alecsandri nr. 1, Timișoara în Extindere și reabilitare imobil – respectiv: Demolarea și reconstruirea corpului C7 – funcțiunea propusă bar de vară; demolarea corpurilor C4, C5, C6 – situate în corpul B; consolidare, extinderea pe verticală a corpului C2 de la Sp+P+1E la Sp+P+2E+M, refuncționalizarea/schimbarea destinației spațiilor în spații pentru alimentație publică (restaurant-bar) la subsol +parter și birouri la etaj 1+etaj 2+ mansardă; Crearea a patru accese la parter (corp C2) din exterior (str. V. Alecsandri); Realizarea unui lift exterior din curtea interioară; Amenajarea curții interioare cu scenă, pavaj, terasă (alimentație publică) pe str. V. Alecsandri nr. 1, Timișoara, din Programul de Dezvoltare 2017-Investiții”, sună textul hotărârii Consiliului Local Timișoara.

Suma care urmează să fie investită de la bugetul local este de 5,7 milioane de lei.

În ceea ce privește lucrările, în afara poluării pe care o produc, demolarea pare a fi la ordinea zilei.

Fațada nu mai seamănă deloc cu ceea ce era înainte, ceea ce contravine obiceiurilor, dacă nu cumva chiar normelor în vigoare referitoare la clădirile de patrimoniu, iar o scurtă privire aruncată în curtea interioară ne arată că aproape totul este dărâmat.

Având în vedere că la hotărârea de consiliu local nu sunt anexate avizele specialiștilor pentru demolarea executată într-o zonă istorică, nu putem decât să sperăm că acestea există la dosar.

Oricum, până la jumătatea lunii octombrie, timișorenii vor avea ocazia să vadă cât de frumos au fost amenajate, pe banii lor, spații pentru localuri de alimentație publică, prin demolarea aproape totală a unei clădiri istorice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Reabilitare prin demolare, cu mizerie în plin centru

  1. Apelati la constructorii care lucreaza la palatele tiganesti, fac treaba buna si rapida. Daca stilul e mai altfel, e o alta problema, cu un arhitect bun se rezolva usor. Cu 5,7 milioane cladirea respectiva era gata de mult cu sau fara turnuletze.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *