RATT stă pe un butoi cu pulbere! DATORII URIAŞE, angajați nemulțumiți, grafice nerespectate şi… sponsorizări băgate sub preş

ratt 5

Singura regie a Primăriei Timișoara, cea care se ocupă, așa cum poate, de transportul public, nu are parte deloc de liniște. Iar tulburările se acutizează tocmai când Regia Autonomă de Transport Timișoara ar urma să se transforme în societate comercială, cu alte reguli și, probabil, cu altă conducere.

De parcă nu erau suficiente necazurile cu sponsorizările acordate unor asociații umanitare cvasinecunoscute și alte belele evidențiate de controalele Curții de Conturi sau problemele privind datoriile la Fisc, au apărut și conflicte cu un sindicat nou-înființat.

În timp ce primarului i se servesc „gogoși” cu șoferii și vatmanii care pleacă să câștige o pâine mai albă în Rusia, realitatea este că oamenii care răspund de viețile timișorenilor pe care îi transportă au niște salarii amărâte și sunt tratați cu dispreț.

Din punct de vedere financiar, situația de la RATT nu mai este, de mult timp, una prea fericită. Gaura de la achitarea subvențiilor a fost astupată în toamna lui 2012 de guvernul USL, cu multe zeci de milioane de lei.

Apoi, transportul a devenit aproape gratuit pentru o grămadă de categorii de votanți din orașul de pe Bega, iar evidențele care existau, cât de cât, pe vremea administrației anterioare au dispărut cu totul.

Sponsorizări băgate sub preș

În luna decembrie 2015, consilierii locali timișoreni aflau, de la Poliția Timiș, că se află în desfășurare o anchetă penală legată de RATT.

Regia ar fi sponsorizat, în ultimii ani, mai multe asociații, astfel: Parohia Ortodoxă Română din zona Tipografilor – 71.000 de lei, Asociaţia „Prietenul meu Gabriel” – 9.000 de lei, Sindicatul Transportatorilor Timişoara – 8.400 de lei, Sindicatul TEPO TRANS – 2.400 de lei, Casa de Cultură a Municipiului Timişoara – 2.000 de lei, Centrul de îngrijire paleativă „Sfântul Nectarie” din Cluj – 10.000 de lei.

În total, un nou fleac de peste 100.000 de lei, ce ar fi putut intra în conflict cu legea, care spune că nu se pot efectua activități de sponsorizare sau mecenat din surse obținute de la buget. Despre această situație de la RATT nu s-a mai auzit însă nimic de atunci…

Datorii la Fisc

Anul trecut, tot în decembrie, RATT i-a anunțat pe consilierii locali că, în urma unei sentințe a Înaltei Curți de Casație și Justiție, regia va trebui să plătească aproape 70 de milioane de lei către bugetul de stat, reprezentând TVA neachitată la lucrările de modernizare a liniilor de tramvai din anii 1999-2008.

„Stabilirea în sarcina RATT a obligațiilor fiscale care au făcut obiectul litigiului a dus la modificarea rezultatelor anului precedent, în sensul că profitul anului 2015 a devenit pierdere și, ca urmare, și repartizarea acestuia prevăzută în bugetul inițial de venituri și cheltuieli al anului 2016 (vărsămintele la bugetul local și participarea salariaților la profit).

Un alt aspect de consemnat este faptul că în primele trei trimestre ale anului 2016 regia s-a confruntat cu o fluctuație și un deficit mare de personal de bord calificat (conducători de autobuze, tramvaie și troleibuze).

Deficitul de personal de exploatare se înregistrează pe fondul dificultăților cu care se confruntă regia în procesul de recrutare și selecție de personal calificat de pe piața muncii, precum și de menținerea personalului angajat, de fidelizare a acestuia, în condițiile în care oferta salarială nu este una suficient de atractivă”, se explica în materialul elaborat de RATT.

Sindicat nerecunoscut

După ce s-au aflat, acum un an, în pragul grevei, pentru că nu mai primiseră tichetele de masă și primele prevăzute în contractul colectiv de muncă, o parte a angajaților RATT a încercat să-și schimbe reprezentantul sindical, dar cererea nu le-a fost aprobată, mai ales după ce au anunțat că doresc verificarea situației financiare a sindicatului.

Oamenii consideră că nu sunt ei vinovați pentru lipsa de performanță a regiei și de problemele descoperite de Curtea de Conturi sau de alte organe ale statului. Un alt organism, denumit Sindicatul Independent Armonia din Regia Autonomă de Transport Timișoara, a fost înființat în mod legal, dar conducerea regiei nu a stat de vorbă cu reprezentanții acestuia.

Noul sindicat are peste o sută de membri, iar reprezentanții acestuia susțin că li s-au transmis amenințări cu dosare penale de către celălalt sindicat, considerat unul „galben”, adică supus conducerii.

Tot de la reprezentanții Armonia vine și o explicație suplimentară pentru lipsa de personal de la RATT, care este foarte simplă: salariile sunt mici. O persoană care răspunde zilnic de integritatea și viața a sute de călători duce acasă cam 1.600 de lei – susțin sindicaliștii – în condițiile în care salariul minim brut pe economie a devenit 1.450 de lei.

Pentru comparație, un șofer de la o firmă de transport persoane din Timișoara câștigă lunar cel puțin 2.000 de lei, în condițiile în care face patru-cinci curse zilnic. Situația este, de fapt, recunoscută de RATT, care i-a vândut primarului Timișoarei o „gogoașă” de zile mari, aceea cu conducătorii de vehicule care pleacă în Rusia pentru a câștiga mai bine.

Din păcate, situația de la regia de transport public din orașul de pe Bega nu dă semne de îmbunătățire. Datorii cât cuprinde, angajați nemulțumiți, trafic îngreunat prin oraș, grafice nerespectate și, tot mai des, incidente de circulație: un tramvai împins de călători prin Piața Bălcescu, altele deraiate sau blocate pe șine și, nu în ultimul rând, un vatman căzut pe caldarâm în timp ce vehiculul a mers singur câteva sute de metri.

Între timp, timișorenilor li se tot bagă sub nas tramvaiele reabilitate Armonia și viitorul plan de reorganizare a traseelor, la care se tot muncește și care, probabil, va reuși să-i zăpăcească și mai mult pe călători. Și ne mai mirăm că oamenii preferă mașina personală?


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “RATT stă pe un butoi cu pulbere! DATORII URIAŞE, angajați nemulțumiți, grafice nerespectate şi… sponsorizări băgate sub preş

  1. Si eu am plecat in ,, RUSIA ” datorita : In primul rand proastei activităţi manageriale , a ne recunoasteri si necompensarii meritelor celor care isi dau silinta in detrimentul celor care stiu sa se aplece si sa pupe unde trebuie. Si nu in ultimul rand datorita salarizari foarte reduse in raport cu volumul de munca si stres . Bani care ti ofera RATT ii poti obtine lucrand 120 h intr-o intreprindere la program de 8 h cu o norma lunara de 168 h . Si nu 10 – 11 h de condus continu la o norma de 190 – 200 h lunar.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *