Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la legume și fructe

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la legume și fructe

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,11%, în noiembrie. Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la legume și fructe

Rata anuală a inflaţiei a urcat, în luna noiembrie 2024, la 5,11%, de la 4,67% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile alimentare s-au scumpit cu 5,11%, cele nealimentare cu 5,15%, iar serviciile cu 7,56%, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat la legume și fructe. Prețul fructelor proaspete crescut cu 17,43 la sută.

Și prețul margarinei e mai mare cu 15,84 la sută față de anul trecut.

Mai mulți bani dăm și pentru legume și conservele din legume, al căror preț a crescut cu 10,52 la sută.

Plătim mai mult și pentru brânzeturi, care s-a scumpit cu 4,8 la sută.

De asemenea, detergenții s-au scumpit cu 12,29 la sută, iar pe produsele de igienă și cosmetică dăm cu 6,49 la sută mai mult.

Carburanții s-au scumpit cu 2,82 la sută.

La capitolul servicii, cel mai mult a crescut prețul serviciilor poștale, cu 17.83 la sută. Facturile la apă, canal și salubritate s-au majorat cu 11,6 la sută.

„Indicele preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,41%. Rata inflaţiei de la începutul anului (noiembrie 2024 comparativ cu decembrie 2023) a fost 4,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 a fost 5,1%.

CITEȘTE ȘI: ITM Timiş a demarat controale dure la comercianţii de articole pirotehnice

Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) a fost 5,7%”, se arată în comunicatul INS.

Conform sursei citate, indicele armonizat al preţurilor de consum în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna octombrie 2024 a fost 100,32%. Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie 2024 comparativ cu luna noiembrie 2023 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 5,4%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (decembrie 2023 – noiembrie 2024) faţă de precedentele 12 luni (decembrie 2022 – noiembrie 2023) determinată pe baza IAPC a fost 6%.

Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în creştere, la 4,9%, de la 4% anterior, prognoza de inflaţie pentru finalul anului 2024 şi anticipează că aceasta va ajunge la 3,5% la sfârşitul lui 2025, potrivit datelor prezentate în luna noiembrie de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Sursa: tvrinfo.ro


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *