Răsturnare de situaţie în scandalul primarilor PNL Timiş! Edilii cer refacerea listelor electorale

groza

Candidatura în Timiş a Alinei Gorghiu, preşedinte PNL, pare să producă o schimbare de abordare în interiorul filialei timişene. Majoritatea primarilor continuă să boicoteze şedinţele unde se iau deciziile, aşa cum s-a întâmplat şi la ultima dintre ele, ca o tactică de negociere extremă, dar aducerea liderului naţional în Timiş ar putea să le satisfacă principala cerinţă, adică plasarea pe un loc eligibil a unui candidat susţinut de tabăra lor.

Petru Roman DetaPetru Roman, primarul oraşului Deta, a declarat că nu poate să ignore candidatura preşedintei PNL în judeţul Timiş şi că doreşte să vorbească cu Alina Gorghiu atât în privinţa refacerii listelor electroale, cât şi referitor la modul în care este condusă filiala.

„Sunt convins că doamna Gorghiu va înţelege anumite lucruri şi sper ca listele să se refacă. Nu pot rămâne cele care s-au anunţat acum, cel puţin asta este părerea mea”.

Şi Dănuţ Groza (foto sus), primarul oraşului Sânnicolau Mare, este dispus la discuţii, însă nu în orice condiţii. „Ne bucurăm că Alina Gorghiu candidează în Timiş. Eu consider că este un lucru bun faptul că preşedinta partidului va reprezenta Timişul şi o să avem o discuţie cu Domnia sa. O să îi spunem că nu suntem de acord cu o parte a listelor şi o să cerem refacerea acestora. Noi, primarii, nu am fost de acord nici cu prima variantă, nici cu ultima. Sunt oameni valoroşi care au rămas pe dinafară şi sunt alţii care nu au ce căuta pe liste. Noi vrem neapărat ca un reprezentant de-al nostru, de-al primarilor, să fie pe un loc eligibil. Nu trebuie obligatoriu să fie un primar, poate fi şi altcineva, dar să fie agreat de noi”, a declarat Dănuţ Groza.

Întrebat dacă persoana agreată ar putea fi Alin Popoviciu, Groza a fost ferm: „Nu. Nu mai putem repeta greşela de la alegerile locale. Se pare, însă, că unii nu au învăţat nimic din asta”.

Pe de altă parte, candidatura Alinei Gorghiu în judeţul Timiş nu este chiar o certitudine, după cum chiar Nicolae Robu a anunţat. Plasarea liderului naţional drept cap de listă la Senat are unele avantaje pentru filiala timişeană, dar implică şi anumite riscuri. Pe de o parte, va exista o mobilizare superioară în judeţ, lucru de bun augur pentru PNL Timiş.

Pe de alta, o candidatură impusă de la Bucureşti riscă să irite orgoliul bănăţenilor, iar adversarii politici pot profita din plin de acest lucru, prin lansarea unor mesaje axate pe factorul local, în general absent de pe listele liberalilor timişeni.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Răsturnare de situaţie în scandalul primarilor PNL Timiş! Edilii cer refacerea listelor electorale

  1. d-le gorza a-ti uitat ce a-ti patit acum patru ani cu blaga si cu popoviciu ?a-ti uitat ce a-ti patit cu popoviciu la locale? daca tineti neaparat sa pierdeti popoviciu e foarte bun…..pentru psd.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *