Rapsodul din Biled

mihai mardari

Cu toate că s-a născut pe plaiuri moldoveneşti, Mihai Mardari şi-a petrecut cea mai mare parte a copilăriei la Biled. Încă de când era de-o şchioapă s-a simţit fermecat de muzica populară şi a cântat pentru prima dată pe când era la şcoală. Şi-a construit apoi cariera artistică alături de ansamblul CFR din Timişoara, iar mai apoi s-a întors la Biled, unde a pus bazele unei formaţii.

Cu timpul membrii ansamblului au plecat prin lume, iar Mihai Mardari a continuat să cânte singur. Acum, solistul vocal e însoţit la nunţi şi la alte evenimente de colega lui Alina Binţan. Mihai Mardari are 38 de ani şi speră ca într-o bună zi să cucerească auditoriul din toată ţara. Interpretează melodii din toate zonele folclorice ale României, dar cele mai dragi îi sunt cele din Banat şi Ardeal, fiind un admirator al solistului Puiu Codreanu.

Privită din afară, viaţa unui artist pare fără griji, dar efortul acestor oameni care stau pe scenă şi bucură spectatorii, uneori şi câte o noapte întreagă, e uriaş. „Au fost cazuri când nu mai puteam sta în picioare, dar eu trebuia să cânt. Face parte din meseria noastră şi dacă ar mai fi să aleg o dată, tot cântăreţ aş vrea să devin”, spune Mihai Mardari.

„Muzica e o parte din viaţa mea”, mărturiseşte solistul, care cântă la nunţi, rugi, botezuri… Când nu e prezent la asemenea evenimente, cântă în restaurantele din Buziaş şi Ciacova. Mihai Mardari a cântat pe scenă alături de Nicoleta Voica, Tinu Veresejan şi Puiu Codreanu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *