Rănile imobiliare de pe obrazul Timișoarei ar putea fi vindecate

Strategia Națională a Locuirii, un document pus în dezbatere publică de guvern, prevede, printre alte noutăți, ca monumentele istorice neutilizate și aflate într-o stare precară să poată fi cumpărate de statul român, care să se ocupe de reabilitarea lor.

Pentru Timișoara și întregul județ, adoptarea acestei strategii, cu tot pachetul legislativ care trebuie să o însoțească, ar putea fi de bun augur, pentru că în această parte de țară există o sumedenie de monumente istorice lăsate aproape în paragină și pe care autoritățile locale sau proprietarii privați nu au resurse suficiente ori posibilități legale pentru a le reabilita.

Se estimează că doar în Timișoara se află 14.000 de clădiri istorice, din care un număr important sunt degradate, dar acestea sunt răspândite și pe teritoriul județului. Rămâne de văzut din ce fonduri vor fi asigurate sumele necesare pentru readucerea la viață a monumentelor istorice, care vor putea fi cumpărate ori de Ministerul Culturii, ori de primării.

După ce, o vreme îndelungată, tentativele de implicare în reabilitarea clădirilor istorice pe care le-au avut autoritățile locale timișorene nu au avut succes, în acest an legislația a suferit, recent, o modificare pozitivă. Potrivit noii legi a faţadelor, primăriile au obligaţia să întocmească liste cu proprietarii de clădiri ale căror faţade este necesar să fie reabilitate şi să îi notifice în vederea realizării lucrărilor necesare.

Conform legii, odată notificaţi, proprietarii au obligaţia să îşi renoveze proprietăţile în maximum un an. De acum înainte, primăria poate asigura, la cererea proprietarilor, finanţarea integrală a lucrărilor în anumite circumstanţe, sumele urmând să fie recuperate în cel mult zece ani. De asemenea, municipalitatea poate prelua parţial sau integral aceste cheltuieli, dacă respectivele clădiri sunt în „zone protejate şi în zone de protecţie a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial“.

Statul ar putea cumpăra monumentele

„Este necesar ca prerogativele statului de achiziţie obligatorie să fie utilizate pentru a dobândi în proprietate clădiri istorice (monumente istorice vacante) neutilizate şi care sunt în stare precară – în baza unei politici care să instituie îmbunătăţiri ale tuturor clădirilor istorice deţinute în proprietate privată într-o anumită perioadă prevăzută. În cazul în care acest lucru nu este realizat, autoritatea administraţiei publice locale trebuie să poată achiziţiona/dobândi aceste structuri pentru a le consolida/reabilita, cu finanţare de la bugetul local sau bugetul de stat, după caz. În plus, clădirile deţinute în proprietate privată care sunt certificate ca monumente istorice, dar care sunt vacante şi neutilizate pe o perioadă extinsă şi care sunt avariate, pot fi cumpărate cu drepturi de preempţiune de către statul român prin Ministerul Culturii (conform Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice). Acest cadru legal trebuie să permită conservarea, regenerarea şi, dacă este posibil, schimbarea destinaţiei acestor clădiri”, se arată în Strategia Națională a Locuirii, aflată în dezbatere publică de la sfârșitul lunii trecute.

Cum procedează alții?

Nu doar Timișoara, ci și alte orașe din țară au zonele centrale pline cu ruine „istorice”, multe aflate în proprietate privată, asupra cărora primăria nu poate interveni. În alte țări europene, statul ori achiziționează ori expropriază (cu sau fără despăgubire) clădirile de patrimoniu.

În legislația franceză, de exemplu, există situații în care, dacă proprietarul nu ia măsuri, un anumit număr de ani, pentru reabilitarea clădirii și o lasă să se degradeze, aceasta trece în proprietatea statului.

Preemțiunea, neluată în considerare

Atât autoritățile locale, cât și Ministerul Culturii, prin direcțiile județene au, și la ora actuală, drept de preemțiune în cazul vânzării unor monumente istorice, dar nu îl utilizează. La Consiliul Local Timișoara, formularea proiectelor de hotărâre la modul „Consiliul local nu își exercită dreptul de preemțiune” a devenit, în ultimii 10-15 ani, o cutumă, considerându-se că bugetul local nu poate fi risipit pe achiziții imobiliare.

Cu toate îmbunătățirile pe care autoritățile timișorene speră să le aducă „legea fațadelor”, există încă o serie de clădiri în cartierele Cetate, Fabric și Iosefin pe care proprietarii le-au achiziționat și apoi le-au lăsat în paragină, fie pentru că nu au mai avut bani pentru investiții, fie pentru că decăderea pieței imobiliare le-a stricat socotelile. Acestea arată ca niște răni pe obrazul Timișoarei, iar viitoarele atenționări din partea primăriei nu i-ar impresiona pe proprietari. În schimb, câteva legi mai aspre i-ar putea obliga să întreprindă ceva mai serios.