Răfuială cu săbii între clanuri rivale, la Sânnicolau Mare. Două familii s-au luat la bătaie, un tânăr a fost înjunghiat

bataie sannicolau

Scandal uriaș, seara trecută, în Sânnicolau Mare, județul Timiș. Trei persoane au ajuns la spital, după ce două clanuri rivale s-au războit pe o stradă din localitate. A fost nevoie de intervenția polițiștilor, pentru a calma spiritele și a se restabili liniștea în zonă.

Nebunia a început într-o casă din Sânnicolau Mare, pe fondul consumului de alcool.

Cei trei bărbați aflați acum la spital au început să se certe între ei, iar la un moment dat, unul dintre ei l-ar fi atacat pe altul cu sabia.

Tânărul de 30 de ani a reușit să iasă în stradă, unde a fost văzut de alți membri ai familiei. Furioși, aceștia au decis să își facă singuri dreptate și au intrat în casă peste ceilalți doi bărbați.

La spital au ajuns atât bărbatul înjunghiat, cât și cei doi rivali ai săi.

sursa: observator.tv


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *