Provocare acceptată de ISU Timiș! Imagini spectacol. Video

provocare

Pe rețelele de socializare face valuri de ceva vreme provocarea Bottle Cap. Angajații de la mai multe inspectorate pentru situații de urgență din țară au acceptat provocare și au profitat de ocazie pentru a-și demonstra măiestria în folosirea utilajelor din dotare.

✅ #Bottlecapchallenge – PROVOCARE ACCEPTATĂ!!!Pentru această provocare, am ales să folosim una dintre cele mai performante autospeciale de stingere a incendiilor prin hidroperforare, aflată în dotarea ISU Timiș, autospecială care este unică în România. Apa este cel mai bun aliat al nostru împotriva incendiilor, dar poate fi și cel mai periculos dușman în cazul inundațiilor.Cu toate acestea, vă provocăm pe dumneavoastră să consumați cât mai multă apă în zilele caniculare (și nu numai), iar pe colegii noștri din cadrul ISU Cluj, îi provocăm să participe la #Bottlecapchallenge.Mulțumim colegilor din cadrul ISU ARAD pentru provocare!#Bottlecapchallenge #ISUTimis

Publicată de ISU Timiș pe Miercuri, 10 iulie 2019

“Pentru această provocare, am ales să folosim una dintre cele mai performante autospeciale de stingere a incendiilor prin hidroperforare, aflată în dotarea ISU Timiș, autospecială care este unică în România.  Apa este cel mai bun aliat al nostru împotriva incendiilor, dar poate fi și cel mai periculos dușman în cazul inundațiilor. Cu toate acestea, vă provocăm pe dumneavoastră să consumați cât mai multă apă în zilele caniculare (și nu numai)” au scris pe Facebook cei de la ISU Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *