Proteste la o multinațională din vestul țării

combinat hunedoara

Peste 50 de angajați ai combinatului siderurgic ArcelorMittal din Hunedoara au protestat, joi, după-amiază, la intrarea în combinat, acuzând grave probleme sociale generate de blocarea negocierilor salariale cu conducerea combinatului și nerespectarea legislației de către angajator.

Siderurgiștii au acuzat că au venituri mult mai mici față de salariu mediu pe economie, precum și față de alți siderurgiști din grupul ArcelorMittal.

„Principalele cauze care au generat starea de tensiune actuală s-au cumulat în timp și pot fi clasificate în: interne – nerespectarea legislației – și externe – generate de modificări ale legislației, lipsa pârghiilor de negociere a salariilor și mediul economic ostil”, se arată într-un comunicat al Sindicatului „Siderurgistrul”, condus de Petru Vaidoş.

Siderurgiștii din Hunedoara au cerut creșterea salariilor cu 20 la sută.

„Pentru a apăra viitorul și importanța SC ArcelorMittal Hunedoara, la nivel național și județean, poziția de cel mai mare contribuabil la bugetul local și miile de locuri de muncă ale oamenilor care deservesc activitatea siderurgică (un loc de muncă din siderurgie generează 12 – 14 locuri de muncă), Sindicatul Siderurgistul, susținut de majoritatea salariaților pe bază de semnături individuale, solicită în regim de urgență deblocarea situației, prin găsirea de soluții acceptabile pentru ambele părți”, a informat Petru Vaidoș, liderul Sindicatului „Siderurgistrul”.

Combinatul siderurgic ArcelorMittal Hunedoara mai are aproximativ 700 de salariați. Numărul lor depăşea 20.000 la începutul anilor 1990, iar numărul membrilor de sindicat din siderurgie se apropia de aceeaşi cifră la acea vreme. Din 2004, combinatul a fost privatizat.

 

zhd.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *