Protest al medicilor specialiști din Timiș

Protest al medicilor specialiști din Timiș

Protest al medicilor specialiști din Timiș

Cu banderole roșii pe braț, medicii specialiști din policlinici au demarat marți, 16 aprilie, șirul acțiunilor de protest pentru a-și face auzite doleanțele.

„În urma acțiunilor de protest din luna februarie, valoarea punctului – unitatea de măsură prin care ne este calculată valoarea serviciului – nu a scăzut, rămânând la nivelul anului trecut, până la 1 iulie.

Speranțele noastre de creștere a punctului per serviciu au fost spulberate de discuțiile recente ale decidenților, potrivit cărora, valoarea punctului va rămâne la nivelul actual și după 1 iulie.

În prezent, valoarea punctului este de 4,5 lei, iar pentru un consult primim de la Casa de Sănătate 10,8 puncte, respectiv 40-50 de lei, sumă ce nu acoperă cheltuielile (ratele la bancă pentru aparatură, salariile angajaților, cheltuielile cu programele informatice, consumabilele etc.).

Colegii noștrii, medicii de familie, sunt mai norocoși, valoarea punctului în cazul lor fiind aproape dublă, de 8 lei.

Noi suntem plătiți la jumătate, deși avem cheltuieli mai mari, am investit mai mult în aparatură, iar rezidențiatul a durat în cazul nostru o perioadă mai lungă de timp. Am dori ca munca noastră să fie măcar plătită la aceeași valoare”, spune medic specialist dr. Carina Triff.

CITEȘTE ȘI: Atenționare meteo Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată

Astfel, Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (APMA) – județul Timiș, principala organizație națională reprezentativă a medicilor ce își desfășoară activitatea în ambulatorul clinic de specialitate (policlinici), prin reprezentanții regionali din județul Timiș atrage atenția că medicii din Ambulatoriul de Specialitate Timiș susțin protestul desfășurat la București, în față Policlinicii Vitan, cea mai mare policlinică din România cu privire la finanțarea ambulatoriului de specialitate aflat în relații contractuale cu CNAS.

„Medicii specialiști din ambulatoriu privat aflați în contract cu CNAS se confruntă de doi ani cu umilință de a fi remunerați cu 50% sub nivelul finanțării medicinei de familie și că o consecință a lipsei de reacție a Ministerului de Finanțe și al Ministerului Sănătății, a lipsei de interes manifestată de Colegiul Medicilor față de problema ambulatoriului de specialitate, medicii specialiști din ambulatoriul privat aflați în contract cu Casa de Asigurări vor protesta timp de o săptămâna prin acțiuni de tipul grevei japoneze purtând pe braț o bandeleta roșie și continuând să acorde îngrijiri medicale pacienților care li se adresează.

În acest fel, discret, dar în același timp vizibil, cu demnitate, dar ferm, medicii specialiști din ambulatoriu informează pacienții despre condițiile în care lucrează despre umilință la care sunt supuși și despre poziția decisă pe care o adopta!

Nu putem accepta ca această situație să continue în ciuda încercărilor repetate de a fi convinși să accepte politicile bugetare părtinitoare și nerealiste”, precizează, într-un comunicat, reprezentanții APMA – județul Timiș, dr. Popa Izabela, dr. Triff Carina și dl. Petrica Flaviu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *