Protest al medicilor specialişti din policlinici, la Timişoara, față de „decizia PET”

Protest al medicilor specialişti din policlinici, la Timişoara, față de "decizia PET"

Protest al medicilor specialişti din policlinici, la Timişoara, față de „decizia PET”

Medicii specialiști care lucrează în policlinici au protestat în fața Prefecturii Timiș. „La acțiune au participat reprezentanții unora dintre cele mai reprezentative cabinete de specialitate din ambulatoriul clinic din județul Timiș. Medici cardiologi, interniști, neurologi, reumatologi, psihiatri etc.

Acțiunea vine ca răspuns la anunțul prim-ministrului și al CNAS cu provire la majorarea punctului în ambulatoriul de specialitate cu 50 de bani, echivalentul unui PET. Valoare aceasta duce un consult medical la 54 de lei, sumă pe care noi o considerăm jalnică pentru un consult la un medic specialist!”, a spus Flaviu Petrică, reprezentant pentru județul Timiș al Asociației Profesionale a Medicilor din Ambulator.

Așa-numita „decizie PET” presupune mărirea cu 50 de bani, de la 4,5 la 5 lei, a punctului de serviciu în ambulatoriul de specialitate.

„Suma alocată prin actul normativ adoptat astăzi va permite în trimestrul IV al anului 2024 majorarea valorii punctului pe serviciu medical în asistența ambulatorie de specialitate pentru specialități clinice de la 4,5 la 5 lei, menținerea valorilor punctelor <<per capita>> și pe serviciu în asistența medicală primară, precum și a valorii lunare pentru asistența medicală dentară. Astfel se asigură accesul neîntrerupt al pacienților la servicii medicale, dar și predictibilitatea financiară a activității furnizorilor de servicii medicale”, au transmis printr-un comunicat reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.

CITEŞTE ŞI: Verificări pe șantierele din Timișoara. Polițiștii locali au aplicat peste 60 de sancțiuni

„Această măsură reprezintă încă un pas în ducerea la îndeplinire a mandatului pe care mi l-am asumat încă de la început, alături de echipa de specialiști a CNAS, de a deschide instituția pentru dialogul cu reprezentanții asociațiilor de pacienți, cu furnizorii de servicii medicale și cu decidenții din sistemul de sănătate, astfel încât sa fie asigurate echilibru, stabilitate, sustenabilitate și predictibilitate în activitatea medicală pe parcursul întregului an 2024”, a declarat Valeria Herdea, președintele CNAS.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Protest al medicilor specialişti din policlinici, la Timişoara, față de „decizia PET”

  1. pai era vorba sa scada valoarea punctului, acum nu-s multumiti nici cand vad ca creste?

    un consult la medicul specialist.. cam cat un tuns(dar nu in centru la fitze, da?😁), mi se pare ok, sanatatea si invatamantul nu sunt prioritare din cate am inteles de la „cetatenii” cu drept de vot ai acestei neocolonii…

    #🤪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *