Protecția Consumatorilor a înfiinţat Comandamentul de iarnă, care va acoperi 6 zone ale ţării, până în ianuarie 2023

Aplicație mobilă de prezentare a atracțiilor turistice din Băile Herculane

Protecția Consumatorilor a înfiinţat Comandamentul de iarnă, care va acoperi 6 zone ale ţării, până în ianuarie 2023

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a anunţat, luni, că a înfiinţat Comandamentul de iarnă, care va acoperi şase zone ale ţării până în luna ianuarie a anului viitor, relatează News.ro, citat de g4media.ro.

Este vorba despre: Valea Prahovei, Braşov, Bucovina, Maramureş, Băile Herculane – Rânca, Cluj – Băile Felix.

„De-a lungul anilor în care s-au desfăşurat comandamente, s-a creat falsa impresie că acestea trebuie să debuteze cu o perioadă de consiliere.

CITEȘTE ȘI: Modificări în transportul în comun din Timişoara

Nimic mai fals! Înţeleg să consiliem şi să îndrumăm operatorii economici noi pe piaţă sau pe cei pe la care nu am mai trecut de-a lungul activităţii desfăşurate de aceştia. Acolo unde, în schimb, constatările ne vor arăta abateri de la bunul simţ comercial, se vor aplica sancţiuni în funcţie de gravitatea celor constatate.

A nu-ţi respecta consumatorul ce îţi trece pragul pentru că invoci necunoaşterea legii nu poate fi o scuză şi nici o justificare. Românii au ales alte destinaţii de vacanţă pentru că, în timp, serviciile puse pe piaţă de către unii dintre operatorii economici au lăsat sau lasă de dorit.

Consider acest comunicat un avertisment transmis public. Cumpăraţi produse de calitate, faceţi curăţenie, înlocuiţi saltele şi cearceafuri, acolo unde este nevoie, şi trataţi turiştii ca pe membrii familiei voastre”, a declarat preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, citat într-un comunicat ANPC.

Comandamentul de iarnă 2022 se va afla sub directa coordonare a preşedintelui ANPC, Horia Constantinescu, a vicepreṣedinţilor Mihai Culeafă ṣi Sebastian Hotca şi a directorului general Paul Anghel.

„Verificările vor fi realizate de comisarii ANPC, astfel încât, până pe data de 13 ianuarie 2023 – perioada în care structura va fi activă – să poată fi monitorizate principalele zone vizate de turişti şi iubitorii sporturilor de iarnă, în perioada cea mai aglomerată din acest sezon.

În acest fel, comisarii ANPC se vor asigura, în mod deosebit în această perioadă suprasolicitată, că sunt respectate prevederile legii şi, implicit, drepturile consumatorilor, de către operatorii economici din zonele respective”, a mai precizat sursa citată.

Foto: arhivă cu rol ilustrativ


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *