Proiectele europene au schimbat faţa Jebelului

jebel 2

jebel 1Dezvoltarea comunei Jebel s-a axat în principal pe implementarea unor proiecte europene. În esenţă a fost vorba despre patru astfel de mari programe, toate contribuind decisiv la schimbarea înfăţişării localităţii.

Astfel, în cadrul Măsurii 125, a fost asfaltat un drum agricol pe o întindere de 7,1 kilometri. S-a asfaltat, totodată, un drum de trei kilometri, în cadrul Măsurii 322, tot în această bază fiind realizată staţia de epurare şi canalizarea pe nu mai puţin de 11 kilometri.

jebel 3De asemenea, modernizarea căminului cultural, extinderea cu un kilometru a reţelei de apă, achiziţionarea unui tractor multifuncţional, dar şi realizarea unei creşe cu două grupe de copii s-au realizat tot în cadrul Măsurii 322. Întrucât infrastructura a reprezentat o prioritate a mandatului 2012-2016, s-au mai asfaltat 1,3 kilometri de străzi în cadrul unui program GAL (Grupul de Acţiune Locală).

Cel de-al patrulea proiect de avengură a vizat informatizarea primăriei, realizată tot din fonduri europene, prin accesarea sumei de 70.000 de euro. În prezent, se lucrează la asfaltarea unei porţiuni de 4,5 kilometri, în baza unei ordonanţe guvernamentale.

Încă 1,3 kilometri de străzi vor fi asfaltate din bugetul propriu al primăriei. De asemenea, se va insista pe amenajarea trotuarelor, având în vedere că acestea se întind pe o suprafaţă de nu mai puţin de 70 de kilometri. Ca perspectivă imediată există două proiecte legate tot de infrastructură.

Unul vizează asfaltarea unei suprafeţe de 7,2 kilometri, realizată din fonduri europene, iar celălalt se referă la o suprafaţă de 4,5 kilometri, banii provenind din surse guvernamentale.

Sabin Ionel Bociu, primarul comunei Jebel
Sabin Ionel Bociu, primarul comunei Jebel
Din această vară vor începe lucrările de canalizare pentru toată localitatea, executarea acestora revenind companiei Aquatim.

„Oamenii au fost foarte receptivi şi doar împreună am putut duce la bun sfârşit aceste proiecte. Le mulţumesc pentru încredere şi pentru că au fost alături de echipa primăriei şi sper să ducem mai departe tot ceea ce ne-am propus”, a declarat Sabin Ionel Bociu, primarul comunei Jebel.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Proiectele europene au schimbat faţa Jebelului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *