Proiecte importante pentru o comună din Timiş

topolovatu mare 1

Trei proiecte importante pentru comunitate vor fi puse în aplicare la Topolovăţu Mare, după ce au primit aprobare de finanţare prin Programul naţional de dezvoltare locală.

Astfel, şcoala şi grădiniţa din Ictar Budinţ vor fi modernizate şi urmează să beneficieze şi de dotări de ultimă generaţie, valoarea proiectului fiind de 397.351 de lei.

De asemenea, se va moderniza drumul comunal 77, urmând să cunoască asfaltul şi străzi din satul Cralovăţ, valoarea alocată pentru aceste lucrări fiind de 5.333.316 lei.

„Aceste străzi nu au fost niciodată asfaltate, iar acum ne vom putea ocupa de ele”, spune Ovidiu Doţa, primarul comunei Topolovăţu Mare. Podul peste Bega de la Ictar Budinţ va deveni istorie. De altfel, podul are dedicat un canal pe YouTube, unde se arată starea proastă în care se află.

Printr-un proiect PNDL se va realiza un pod nou, destinat autovehiculelor şi pietonilor. Valoarea proiectului este de 3.221.216 de lei.

Topolovăţu Mare este una dintre comunele din Timiş în care de mulţi ani nu s-a realizat nici o investiţie.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *