Proiecte importante de infrastructură într-o comună timișeană: pod nou și drumuri agricole moderne

pod cutina

Primăria din Bethausen a demarat lucrările la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură locală, ce va ușura munca agricultorilor din zonă, recunoscuți pentru legumele și zarzavaturile de bună calitate, dar și pentru atragerea de fonduri europene destinate agriculturii.

Aflate pe ordinea de zi, ca subiect prioritar de mulți ani, pentru edilii din Bethausen, modernizarea celor aproximativ 8 kilometri de drumuri agricole din perimetrul Leu­cu­șești – Bethausen și Bet­hau­sen – Cutina precum și re­facerea podului de la Cutina, distrus de inundații, au prins contur, prin demararea pri­melor lucrări de către firma câștigătoare a licitației.

Proiectul, în valoare de aproximativ 3,9 milioane de lei, este fi­nanțat prin Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, iar beneficiarii direcți vor fi chiar locuitorii din Cutina, Leucușești și Bethausen, ce dețin su­prafețe de teren agricol pe malul opus al râului Bega, dar și cei care vor ajunge mai u­șor în “ țarină”, datorită fi­ni­să­rilor la suprafața caro­sa­bilă.

“Primăria Bethausen are pregătite mai multe pro­iecte de dezvoltare a infrastructurii pe toată raza comunei, ce în­sumează aproape șase milioane de euro, iar licitația pentru acest proiect de moder­ni­zare a drumurilor agricole, ce cuprinde și refacerea podului de la Cutina, a fost câș­ti­gată încă de la 1 martie 2017, doar că nu s-au putut în­cepe lucrările din cauza con­tes­tațiilor ce au trenat mai bine de un an, ținând cont de faptul că au fost 19 firme con­structoare care au licitat.

Cei opt kilometri de drum vor trece pe lângă pământurile oamenilor, iar podul este una dintre cele mai importante cereri a lor, deoarece nu vor mai ocoli cu utilajele pentru a ajunge pe câmp. În momen­tul de față, firma din Arad care realizează lucrarea, a trecut la decopertarea pământu­lui, iar noi le-am pus la dis­poziție un teren pe care să își facă de­pozitarea materiei prime.

Sper ca finalizarea lu­cră­rilor să dureze mai puțin de­cât au durat contestațiile, pentru ca oamenii harnici din co­mună să poată lucra mai u­șor și să se bucure de un acces mai facil la propriile terenuri”, a declarat Tripon Murariu, viceprimarul comunei Bet­hau­sen.

Agricultorii din comuna Bethausen sunt în topul ju­de­țului Timiș la atragere de fon­duri europene nerambur­sabile. Pe sesiunea trecută, nu mai puțin de 150 de persoane au atras fonduri și au proiectele în derulare, în special pe domeniul legumicol.

Sumele primite sunt investite în dezvoltarea culturilor de ardei, vinete, varză, pepeni verzi și galbeni, dovleci de patiserie și chiar porumb zaharat, care este cultivat tot mai mult de agricultorii din zonă.

 

redesteptarea.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *