
Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârşit, finanţat din fonduri europene
Programul național de fertilizare in vitro (FIV) va putea fi, în sfârșit, finanțat din fonduri europene, a anunțat Petre-Florin Manole, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale.
”Este o veste bună pentru mii de familii care trăiesc, zi de zi, cu speranța de a-și împlini visul de a avea un copil.
După discuții și eforturi comune, am reușit să introducem acest program în Programul Operațional Sănătate, pentru ca el să poată continua și să se dezvolte, chiar și în condițiile unor restricții bugetare dificile.
Este un pas important, nu doar administrativ, ci profund uman. Pentru că vorbim despre oameni care nu cer privilegii, ci doar o șansă.
CITEȘTE ȘI: Noi fonduri pentru 15 localități timișene
Astfel, vom demara rapid procedurile pentru elaborarea ghidului solicitantului, astfel încât finanțarea să devină realitate cât mai curând.
Mulțumesc colegilor mei, Alexandru Rogobete și Dragoș Pâslaru, pentru sprijinul și colaborarea lor. Acesta este genul de proiect care aduce viață, speranță și încredere”, a transmis ministrul pe pagina sa de Facebook.


