Programul de Paște al marilor lanțuri de magazine

Programul de Paște al marilor lanțuri de magazine

Programul de Paște al marilor lanțuri de magazine

Unele lanțuri de magazine au anunțat program scurt sau, dimpotrivă, program prelungit în următoarea perioadă.

Reprezentanții marilor lanțuri de magazine din România au anunțat programul de Paște. Unele dintre acestea vor fi închise în prima zi de Paște, în timp ce altele vor fi închie atât duminică, 20 aprilie, cât și luni, 21 aprilie.

Concret, magazinele Lidl din România vor fi închise două zile de Paşte, duminică, 20 aprilie şi luni, 21 aprilie, urmând ca activitatea să fie reluată marţi, 22 aprilie.

Ulterior, joi şi vineri, magazinele Lidl din ţară vor fi deschise în intervalul orar 7:00 şi 22:00, iar sâmbătă, 19 aprilie, în intervalul 7:00-18:00, potrivit Agerpres, citat de  radioromania.ro.

În schimb, magazinele Carrefour România vor fi închise doar duminică, 20 aprilie, urmând să fie reluată activitatea pe 21 aprilie. Hipermarketurile din acest lanț vor avea program prelungit joi şi vineri, 17-18 aprilie, până la ora 23:00, în timp ce sâmbătă programul va fi de la 7:00 până la 19:00.

CITEȘTE ȘI: Accident extrem de grav în Timișoara

Magazinele Mega Image vor fi închise în prima zi de Paşte, iar luni, în cea de-a doua zi de Paşte, vor fi deschise în intervalul 9:00-19:00. Sâmbătă, 19 aprilie, magazinele Mega Image vor fi deschise în intervalul 7:00 – 19:00.

În perioada 14-18 aprilie, hipermarketurile Kaufland vor avea program prelungit, cu ora deschiderii cuprinsă între 6:30 şi 7:00, în funcţie de magazin, iar ora închiderii între 21:30 şi 23:00.

Apoi, sâmbătă, 19 aprilie, cele mai multe magazine vor avea un program de funcţionare mai scurt, ce va începe între 6:30 şi 7:00 şi se va încheia între orele 17:00 şi 19:00. Excepţie va face Kaufland Sibiu Mall, care va deschide la ora 8:00.

Programul anunțat de alte lanțuri de magazine

În prima zi de Paşte, duminică, 20 aprilie, toate magazinele Kaufland vor fi închise. În cea de-a doua zi de Paşte, luni, 21 aprilie, magazinele vor avea program scurt. Astfel, deschiderea va fi la ora 9:00, iar ora închiderii va fi în funcţie de magazin, în intervalul 16:00 şi 18:00. În plus, magazinul din incinta Promenada Mall Sibiu va fi deschis între orele 10:00 şi 22:00.

Magazinele Penny vor avea un program scurt sâmbătă, 19 aprilie, acesta fiind între 7:00 şi 18:00, duminică magazinele sunt închise, în timp ce luni, a doua zi de Paşte, programul va fi unul scurt, între 10:00 şi 17:00.

Magazinele Supeco vor fi închise duminică, prima zi de Paşte, sâmbătă, 19 aprilie, programul va fi de la 7:00 la 18:00, iar luni, 21 aprilie, magazinele vor fi deschise de la 9:00 la 18:00.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *