Prognoza meteo. Cum va fi vremea în Banat, în prima săptămână din 2017

patine

Vremea se încălzeşte uşor în primele zile ale anului, pentru că spre sfârşitul săptămânii să se răcească şi să apară ninsorile.

LUNI

În ţară

Valorile termice vor fi în creştere faţă de intervalul anterior, astfel încât cele diurne se vor situa peste mediile climatologice specifice perioadei în majoritatea regiunilor, mai ales în cele din sud şi din est. Maximele vor fi cuprinse în general între -2 grade in estul Transilvaniei si 10..11 grade in Subcarpatii Getici , iar minimele între -15…-13 grade în depresiuni şi -1…0 grade în sud-vest şi pe litoral.

CITEŞTE ŞI: Situaţie incredibilă! Şi-au internat părinţii în spital ca să poată petrece liniştiţi de Revelion

Cerul va fi variabil la senin, dar începând de seara se va înnora treptat în vestul, centrul şi nordul ţării iar noaptea vor fi precipitații slabe mixte, local în Banat şi izolat posibil în Crișana, unde vor fi condiţii de polei, predominant sub formă de ninsoare pe arii restrânse în Maramureş şi ninsori în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla cu intensificări temporare la munte, în special la altitudini mari. Dimineața și noaptea, în zonele joase, vor fi condiţii de ceață.

MARTI

În ţară

Regimul termic va fi apropiat de cel normal pentru această dată în cea mai mare parte a ţării, deşi valorile diurne vor marca o scădere faţă de cele din ziua precedentă. Cerul va fi temporar noros şi va ninge slab, pe arii restrânse, în cursul zilei, în regiunile intracarpatice şi la munte, iar noaptea în nord-vestul teritoriului. În restul zonelor, doar cu totul izolat vor fi posibile precipitaţii slabe mixte. Vântul va sufla cu unele intensificări pe crestele montane, dar şi în regiunile sud-vestice și nord-estice. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 grade în depresiuni și 8 grade în sud, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -9 și -1 grad.

CITEŞTE ŞI: Ea este cea mai bogata romanca! Sotul sau are o avere de 8,6 miliarde de dolari si doneaza zeci de milioane in fiecare an!

MIERCURI

În ţară

Temperaturile vor fi apropiate de cele normale în această perioadă din an, iar cele nocturne, chiar usor mai ridicate, în mare parte din țară. Maxime se vor încadra între -3 grade in estul Transilvaniei si 7 grade in vestul si nord-vestul Olteniei, iar cele minime între -7 și 0 grade.

CITEŞTE ŞI: Accident cumplit după petrecerea de Revelion

În vest, in nord si in centru cerul se va acoperi treptat si mai ales din a doua parte a zilei, vor cădea precipitații, predominant sub formă de ninsoare. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil cu înnorări si, pe arii restrânse, fulguieli noaptea când, cu precădere în Bărăgan și Dobrogea vor fi ploi slabe si burniță. Izolat se va forma polei, iar în zonele joase de relief din centru, sud si est, la începutul intervalului, vor fi condiții de ceată. Vântul va sufla slab și moderat cu unele intensificări în interiorul arcului carpatic, dar trecător și în restul zonelor. La munte va ninge, iar vântul va avea intensificări sustinute, cu viteze mai mari în zona înaltă, spulberând ninsoarea și viscolind zăpada.

JOI

În ţară

Vor fi înnorări și precipitații, în general slabe, predominant sub formă de ninsoare, local și temporar, în majoritatea regiunilor. Vântul va sufla moderat cu unele intensificări, mai ales la munte. Regimul termic va fi apropiat de cel din intervalul precedent, în sudul și sud-estul țării, iar în restul teritoriului va scădea – ușor în cursul zilei și accentuat noaptea când, va fi ger. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -3 și 6 grade, iar cele minime între -13 și -3 grade, mai scăzute în nord, centru și nord-est, până în jur de -15 grade.

TENDINŢE VINERI – DUMINICĂ

Vremea se va răci şi va deveni deosebit de rece, geroasă în jumătatea de nord a țării, iar în cursul nopţilor şi al dimineţilor şi în restul teritoriului. Probabilitatea de apariție a ninsorilor va fi ridicată în prima zi în sud şi sud-est, iar în a doua parte a intervalului, cu precădere în regiunile intracarpatice.

romaniatv.net


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *