Profesorii pot fi demiși pentru meditarea elevilor de la propria clasă – proiect de lege

Profesorii pot fi demiși pentru meditarea elevilor de la propria clasă - proiect de lege

O serie de schimbări importante vor apărea, în următoarea perioadă, la legislația educației, ele fiind conținute de două proiecte de lege ce au trecut de votul Parlamentului și care se vor aplica în curând.

Potrivit proiectului ce vizează învățământul preuniversitar, profesorii nu vor mai putea să-i mediteze pe elevii cărora le predau la clasă, iar cei ce nu vor respecta această regulă vor putea fi sancţionați disciplinar, în ultimă instanță, chiar cu desfacerea contractului individual de muncă.

În scopul asigurării obiectivității în activitatea de predare și evaluare, personalului didactic de predare îi va fi interzis să desfășoare meditații cu elevii de la clasă, potrivit proiectului de lege prin care este vizată modificarea importantă a legislației educației.

Mai exact, „personalului didactic de predare îi este interzis să desfăşoare activităţi de pregătire suplimentară contra-cost pentru elevii de la clasa/ clasele la care este încadrat în anul şcolar în curs”, după cum apare în document.

Un profesor va avea, după cum scrie în viitoarea lege, “obligaţia de diligenţă să depună eforturi pentru atingerea competenţelor necesare de către fiecare elev, prin activitatea la clasă şi prin programele de învăţare remedială”.

Cu scop preventiv, în fiecare școală va exista un registru al declarațiilor de interese, ce va trebui completat de cadrele didactice. Modelul registrului declaraţiilor de interese şi procedura exactă de declarare a acestora vor trebui aprobate, în cel mult trei luni de aplicarea măsurilor amintite, prin ordin al ministrului educaţiei.

Meditarea unui elev de la clasă va reprezenta, alături de faptele de violenţă fizică și/ sau verbală îndreptate asupra elevilor sau colegilor, manifestarea convingerilor politice, prozelitismul religios și altele, abatere disciplinară. Sancţiunile disciplinare care se vor putea aplica profesorilor, în raport cu gravitatea abaterilor, sunt:

-avertisment scris;

-reducerea salariului de bază, cumulat, când este cazul, cu indemnizaţia de conducere, de îndrumare şi control, cu până la 15%, pe o perioadă de 1-6 luni;

-suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de înscriere la un concurs pentru obţinerea gradaţiei de merit, pentru ocuparea unei funcţii de conducere, de îndrumare şi de control ori a unei funcţii didactice superioare;

-suspendarea, pe o perioadă de până la trei ani, a dreptului de a face parte din comisiile de organizare şi desfăşurare a examenelor naţionale;
-desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

CITEȘTE ȘI: Primăria Timișoara ascunde gunoiul în spatele statuii lui I.C. Brătianu

Acesta nu este singura schimbare propusă la actuala legislație a educației. Astfel, în următoarea perioadă vor apărea modificări legate de admiterea la liceu, examenul de bacalaureat, durata învățământului obligatoriu sau studii doctorale.

Proiectul de lege urmează a fi promulgat de către președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Profesorii pot fi demiși pentru meditarea elevilor de la propria clasă – proiect de lege

  1. Asta-i ca si cum politistii ar fi pedepsiti doar daca iau mita de la cei pe care ii cerceteaza personal,iar daca ar lua de la alte persoane,fapta sa nu constituie infractiune!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *