Prof. dr. Victor Dumitrașcu prezintă noile servicii de care beneficiază pacienții

Prof. dr. Victor Dumitrașcu prezintă noile servicii de care beneficiază pacienții

Prof. dr. Victor Dumitrașcu prezintă noile servicii de care beneficiază pacienții

Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Timiş vine în întâmpinarea asiguraților și prezintă o parte din noutățile noului contract cadru și a normelor metodologice, care vor intra în vigoare începând cu luna iulie.

”Noile reglementări din contract au avut în vedere interesul pacienților și imbunătățirea stării de sănătate a acestora, printr-un acces rapid și facil la serviciile medicale decontate de Casa de Asigurări de Sănătate și care pun accent tot mai mult pe prevenție.

CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație au suspendat greva

În acest context în asistența medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie, se introduc noi servicii diagnostice și terapeutice, cum ar fi: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeș-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină.

Dacă până acum persoanele cu vârsta de peste 40 de ani beneficiau de consultații de prevenție, de la 1 iulie adulţii cu vârsta între 18 şi 39 de ani vor beneficia anual de consultații de prevenție. În acest scop, medicii de familie vor putea recomanda o paletă mai largă de investigații paraclinice de care vor putea beneficia gratuit asigurații.

De asemenea, pentru comunicarea rapidă a informațiilor necesare tratării pacienților, medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum și rezultatul analizelor/investigațiilor paraclinice, după caz.

Tot cu titlul de noutate în asistența medicală dentară se introduce un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete și periaj profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

Medicii stomatologi pot de asemenea, să efectueze și tomografiile dentare CBCT.

Asigurații trebuie să știe că se introduc noi analize de laborator in asistența medicală paraclinică precum și noi servicii medicale de radiologie imagistică medicală și medicină nucleară de care pot beneficia.

O măsură foarte importantă pentru asigurați este și cea referitoare la dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu.

Pentru reducerea birocrației, se elimină taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescripțiilor medicale pentru dispozitivele necesare pacienților cu unele afecțiuni ireversibile sau cu încadrare în grad de handicap accentuat ori grav definitiv va fi nelimitată.

O altă măsură bine venită este și cea referitoare la lista serviciilor diagnostice și terapeutice unde au fost introduse o serie de servicii specifice printre care și imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată.

Noile prevederi sunt axate pe depistarea precoce a bolilor cu impact major asupra vieţii și pe monitorizarea activă a stării de sănătate a pacientului.

Astfel, începând cu această lună, s-a facilitat accesul pacienților oncologici care îndeplinesc criteriile de eligibilitate la investigaţiile PET – CT, prin eliminarea necesității aprobării comisiei de experţi de la nivelul CNAS pentru efectuarea acestei investigații.

Tot din acestă lună s-a implementat un nou program de sănătate, Programul naţional de endometrioză, care asigură accesul pacientelor cu endometrioză profundă cu afectare intestinală la intervenţii chirurgicale minim invazive, precum și Subprogramul naţional de tratament al bolnavilor cu tulburare depresivă majoră în cadrul Programului naţional de sănătate mintală, având ca obiectiv optimizarea accesului pacienţilor cu afecțiunea respectivă la tratament medicamentos

În noul contract cadru au fost incluse pachete de servicii medicale care să încurajeze asigurații să meargă din timp la medic și să beneficieze de consultații de prevenție.

Sper că prin aceste modificări legislative vom ajuta la imbunătățirea stării de sănătate a tuturor asiguraților”- a declarat prof. univ. dr. Victor Dumitrașcu, director general CJAS Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *