”Procurorul lui Iohannis” revine la Timișoara

cristian a lazar

Procurorul Cristian Lazăr are un trecut arădean, iar acum revine la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara de la Parchetul General.

Numele procurorului Cristian Lazăr a fost scris des în mass media în ultima perioadă.

Prima dată, când și-a depus candidatura pentru șefia Direcției Naționale Anticorupție, iar a doua oară când, în dosarul de candidat al procurorului general al României, Augustin Lazăr, „a apărut” o ordonanță de clasare dată de procurorul Cristian A. Lazăr, creându-se astfel o confuzie și o dezbatere continuă cu privire la modul în care un act emis de un procuror a ajuns în dosarul de candidatură al altui procuror.

CITEȘTE ȘI: Statule, ți-a mai dispărut un copil! Delia are șapte ani și o poveste de viață de om mare

Cristian Lazăr a acţionat în cadrul Secţiei Penale din Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, conducând mai multe anchete ce vizau infracţiuni cu violenţă. Crime, tâlhării, tentative de omor, toate au trecut prin mâna lui. După aproximativ doi ani de activitate în Arad, Cristian Lazăr a avansat, transferându-se la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (CAT). Şi aici a făcut treabă bună, dovadă stând faptul că, după câţiva ani, în 2015, a ajuns procuror-şef adjunct chiar în cadrul Parchetului General, Secția de urmărire penală și criminalistică.

Înapoi la Parchetul CAT

La sfârșitul anului, mandatul procurorului Cristian Lazăr la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție încetează.

Astfel, magistratul a formulat o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) prin care solicită ca, la momentul încetării mandatului funcției de conducere pe care o exercită în prezent, să își continue activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

De altfel, la încetarea mandatului funcției de conducere, procurorii pot fie ocupa o altă funcție de conducere la același parchet, în condițiile legii, fie revin pe funcții de execuție la parchetele pe care le-au condus sau de unde provin, iar solicitarea trebuie formulată cu cel puțin 6 luni înainte de încetarea mandatului funcției de conducere.

„Prin vot direct și secret, cu unanimitatea voturilor membrilor prezenți, Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât continuarea activității la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara (unitate de parchet de la care provine) a domnului procuror Lazăr Aurel Cristian, după încetarea mandatului în funcție de procuror șef adjunct al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, începând cu data de 17 decembrie”, se arată într-o hotărâre a CSM, scrie aradon.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *