
Priorități investiționale în comuna Șag
Deloc surprinzător pentru o comunitate care și-a dublat populația în ultima generație, ajungând în prezent la peste 5.300 de locuitori, comuna Șag din județul Timiș și-a stabilit ca obiective prioritare de investiție pentru acest an construirea mai multor sedii de instituții de uz public local.
Printre acestea se numără un nou corp de clădire administrativă, o sală de sport de uz școlar, un dispensar uman, o grădiniță cu program prelungit, precum și extinderea actualului sediu al școlii gimnaziale.
Infrastructura comunală rămâne, de asemenea, prioritară: edilii vizează continuarea programului de modernizare a străzilor și trotuarelor, crearea unor piste de biciclete, amenajarea unui sens giratoriu, înființarea de noi parcări și de stații pentru încărcarea vehiculelor electrice, dar și extinderea rețelelor de apă curentă și, respectiv, canalizare.
Extinderea bazei sportive, modernizarea parcului public, precum și achiziționarea unor echipamente de necesitate edilitară sau școlară sunt și ele în atenția administrației comunale. Parte din aceste obiective investiționale au asigurate linii de finanțare guvernamentale sau externe.
CITEȘTE ȘI: „La micul fix”, cu Robert Şerban
Imagine cu titlu ilustrativ


