Prioritatea ATOP: prevenirea migrației ilegale, a cerșetoriei și a violenței

Bugetul ATOP pe anul 2021 este construit în jurul susținerii unor proiecte privind realizarea unor acțiuni și materiale preventiv-informative pentru comunitate. Vor fi aduse în atenția publicului activitățile instituțiilor de ordine publică din cadrul ATOP, în special demersurile de prevenire a criminalității și asigurare a climatului de ordine publică.

CITEȘTE ȘI: Imagini cu un colț de rai. Cum a luat naștere grădina de vis dintr-un sat din vestul țării

Instituțiile membre ATOP Timiș se vor concentra în 2021 pe realizarea unor proiecte de conștientizare a migrației ilegale și a metodelor prin care fiecare cetățean poate contribui la diminuarea acestui fenomen. La ședința ATOP au participat reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniu, iar împreună cu aceștia au fost stabilite necesitățile de eficientizare a activităților de intervenție și segmentele în care este nevoie de schimbări legislative și de organizare. S-a discutat despre suplimentarea resurselor umane și materiale astfel încât să existe un efort concertat pentru ținerea sub control a fenomenului migraționist în județul Timiș. În acest sens, membrii ATOP au decis formularea unor solicitări către Ministerul Afacerilor Interne și contactarea parlamentarilor din Timiș pentru susținerea cauzei în Parlamentul României.

Pe lângă reducerea migrației ilegale, ATOP își mai propune prevenirea cerșetoriei, a violenței pe arenele sportive și crearea unui climat de siguranță în satele din județ. Câteva dintre proiecte sunt destinate informării elevilor privind prevenirea fenomenului de bullying, adoptarea unei conduite sigure pe internet și asigurarea siguranței în școli.

ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Timiș) este un organism cu rol consultativ, fără personalitate juridică, care funcționează pe lângă Consiliul Județean Timiș și își desfășoară activitatea în conformitate cu prevederile Legii nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române.

Conform prevederilor legale, ATOP Timiș este constituit din conducătorii Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, Inspectoratului de Jandarmi „Moise Groza” Timiș, Poliției Locale Timișoara, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” Timiș, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timiș, un reprezentant al Corpului Național al Polițiștilor, unul dintre subprefecții de la Instituția Prefectului Județul Timiș, cinci consilieri județeni și trei reprezentanți ai comunității. Pentru acest mandat, președintele ATOP Timiș este Alin-Adrian Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.