Primul meci al barajului dintre Poli şi UTA, la Timişoara

ACS Poli Timișoara și UTA „Bătrâna Doamnă” au aflat ordinea în care se vor disputa meciurile de baraj pentru promovare/retrogradare.

Prima manşă dintre ACS Poli Timişoara şi UTA Bătrâna Doamnă Arad se va desfăşura luni, cu începere de la ora 20,30, pe stadionul „Dan Păltinişanu”.

Returul va avea loc joi, la Şiria, la o oră ce va fi anunţată după consultări cu reprezentanţii televiziunilor partenere.

Divizionara secundă din Arad a anunţat în ultimul moment locul desfăşurării partidei pe care o va organiza în cadrul barajului, cei de la Liga Profesionistă de Fotbal neştiind până atunci nici dacă stadionul ales de alb-roşii are sau nu instalaţie de nocturnă, un lucru important din punctul de vedere al celor care vor transmite meciul-retur.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns