Primarul unei comune din Banat, reţinut pentru fraude

Procurorii DNA Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a lui Gheorghe Percea, primarul comunei Ciclova Română din județul Caraș-Severin, după o anchetă antepremergătoare care a durat mai bine de șase luni.

Edilul este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (22 de acte materiale) și de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta a avut ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată (19 acte materiale).

Potrivit anchetatorilor, în perioada 2012 – 2017, beneficiind de autoritatea și influența conferite de funcția publică deținută, primarul a determinat patru persoane din localitate să depună la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cereri unice de plată pe suprafață, pentru a încasa subvenții. În acest sens, au fost încheiate mai multe contracte de concesiune de către persoanele respective cu primăria pentru terenurile agricole care aparțineau administrației locale.

Pentru îndeplinirea condițiilor necesare aprobării cererilor unice de plată pe suprafață, solicitanții trebuiau să facă dovada deținerii unor efective de animale, motiv pentru care Gheorghe Percea a convins aceleași persoane să încheie fictiv contracte de comodat, din care să rezulte (în mod nereal) că le dețineau.

Beneficiarul real al plăților efectuate de către APIA a fost chiar primarul, care deținea și cardurile aferente conturilor bancare în care erau virate subvențiile. Anchetatorii au apreciat că, prin aceste demersuri, Gheorghe Percea a încasat 1.793.203 de lei.

Cei patru fermieri care au beneficiat de ajutorul inculpatului au depus la APIA mai multe documente care conțineau mențiuni nereale, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafață, pentru terenuri pe care nu le dețineau în realitate, beneficiind astfel de fonduri nerambursabile în valoare de 3.072.055 lei.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Primarul unei comune din Banat, reţinut pentru fraude

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare