Primarii traseiști așteaptă ca Robu să-și pună cenușă-n cap! Doar astfel se mai gândesc dacă se întorc în PNL

robu nicolae 2

În toamna anului trecut, mai mulți primari timișeni au plecat din PNL, în baza celebrei Ordonanțe 55, dedicată special traseiștilor politici. Majoritatea au plecat la PSD, pentru a pregăti victoria la alegerile prezidențiale a lui Victor Ponta.

Cornel Dumitraş
Cornel Dumitraş

Socotelile nu au ieșit, Ponta a pierdut, iar primarii au fost puși într-o postură stânjenitoare. Imediat, liberalii au luat o poziție categorică față de cei care au trădat partidul și au anunțat că traseiștii nu mai au ce căuta în partid. Ulterior, poziția s-a mai nuanțat.

Chiar primarul Nicolae Robu a declarat, de mai multe ori, că s-ar putea face unele concesii, dar doar dacă cei plecați vor face declarații publice prin care să îşi exprime regretul pentru plecarea din toamna lui 2014. ”Mai întâi să-și pună cenușă-n cap și apoi mai stăm de vorbă”, a fost poziția fermă a copreședintelui PNL Timiș. Situația pare să se fi schimbat, din nou, după poziția publică făcută de conducerea centrală a PNL, care s-a declarat dispusă să-i reprimească pe traseiști. Liderii PNL Timiș s-au pliat pe directivele naționale și s-au arătat mult mai concilianți.

Vasiu Stoian
Vasiu Stoian

Atât Nicolae Robu, cât și Dan Popa, celălalt copreședinte, au declarat, recent, că se va discuta de la caz la caz, pentru a se lua grabnic o decizie, întrucât liberalii vor să-și fixeze candidații pentru alegerile de anul viitor. Oricum, nu mai există poziția de forță din lunile trecute.

”Noi nu lingem clanța ușii”

Primarii traseiști nu par deloc dispuși să se întoarcă în PNL, cel puțin deocamdată. Ultimatumurile lui Robu i-au cam lăsat indiferenți pe majoritatea edililor. Spre exemplu, Cornel Dumitraș, primarul din Periam, a făcut chiar o declarație ironică la adresa lui Robu: ”Să-și toarne el cenușă în cap, dacă vrea să mă întorc eu în PNL. Mi-am făcut datoria față de liberali, dar ei nu și-au făcut-o față de mine. Acum, sunt la PSD, dar viitorul nu-l putem încă discuta, pentru că nu știm ce ne mai rezervă. Nu m-a contactat nimeni de la PNL”.

Constantin Stoi
Constantin Stoi

Nici edilul din Coșteiu, Petru Carebia, nu este înduioșat de declarațiile lui Nicolae Robu: ”Eu nu mă duc să ling clanța la uşă! Domnul Robu a vorbit prea urât despre noi, ne-a făcut în toate felurile. Nu mă interesează ce zice acum”. Vasiu Stoian, primarul comunei Tomnatic, stă mai degrabă în joc de glezne: ”Mi-e bine unde sunt acum, dar niciodată nu trebuie să spui niciodată. Nu am gânduri de nici un fel, nici nu m-a contactat nimeni.

Nu știu ce va fi în viitor…”. Nici Liviu Muntean, edilul comunei Nădrag, nu are de gând să-și toarne cenușă-n cap: ”Nu mă întorc, mi-e bine aici. E treaba domnului Robu ce spune, eu îmi văd de ale mele. Nici nu m-a contactat cineva”.

Constantin Stoi, edilul comunei Boldur, e primar de cinci mandate, iar experiența sa se vede și din declarația dată: ”Nu știu ce voi face, pentru că nici nu m-am gândit la asta. Din punct de vedere politic, mă decid doar cu două-trei luni înainte, mai vedem până atunci.

Deocamdată, nici nu știu dacă voi mai candida”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *