Primăria viitoarei Capitale Culturale Europene a redus bugetul instituțiilor de… cultură

Festivalul Euroregional de Teatru Timișoara – TESZT, ajuns la a douăsprezecea ediție, își restrânge considerabil programul inițial în urma reducerii bugetului alocat de primărie Teatrului Maghiar ”Csiky Gergely” Timișoara.

CITEŞTE ŞI: Centru medical fabulos, într-o comună din Timiş. Va avea aparatură de ultimă generaţie şi 300 de cadre medicale

”Pentru a păstra continuitatea și relația cu spectatorii fideli spiritului TESZT, în 20-26 mai vom organiza un TESZT cu program redus, o ediție de avarie. La ședința de marți, 7 mai, ordonatorul de credite – Primăria Municipiului Timișoara – a redus bugetul Teatrului Maghiar Csiky Gergely Timișoara comparativ cu anul 2018, făcând imposibilă realizarea programului Festivalului Euroregional de Teatru Timișoara ”TESZT” așa cum a fost el stabilit.

CITEŞTE ŞI: O timișoreancă a născut tripleți

În situația financiară nou-creată, teatrul a fost nevoit să anuleze mai multe spectacole selecționate și invitate la festival, precum și să reducă substanțial toate costurile unui astfel de eveniment internațional amplu”, au precizat reprezentanții instituției de cultură.

Ediția din acest an se va ține sub sloganul ”1/2SZT– jumătate de buget, jumătaTESZT”, fiind o soluție de avarie, menită să mențină continuitatea festivalului. Prima ediție a ”Bursei de festivaluri”, care a fost programată în timpul evenimentului pentru a oferi un loc de comunicare și interacțiune între specialiștii din domeniul teatrului, a fost, de asemenea, anulată. Din același motiv legat de buget, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană 2021 a renunțat la programul ”Fo(u)r Public Spaces” din cadrul ”TESZT”, menit să prezinte publicului timișorean patru spectacole în aer liber cu acces gratuit.

CITEŞTE ŞI: Trasee de transport în comun deviate

”Deși o selecție mai restrânsă reprezintă un regres pentru TESZT, care s-a dezvoltat de la an la an cu o arie geografică de selecție tot mai largă și spectacole tot mai complexe, Teatrul Maghiar subliniază importanța continuității evenimentului – în speranța că edițiile 2020 și 2021 vor fi întâmpinate de un context mai prielnic”, au completat reprezentanții instituției.

”TESZT” e cel mai important festival internațional din regiune și singurul din Timișoara în prima parte anului, iar focusul său este pe teatrul contemporan și noile forme de expresie. Biletele se vor pune în vânzare luni, la prețul de 40 de lei (30 de lei cu reducere), iar toate spectacolele vor fi traduse în română și engleză.

Spectacolele care se vor juca în festivalul restrâns sunt ”Sociopath/Hamlet” (regie: Andrei Prikotenko, Teatrul Dramatic de Stat ”Stary Dom” Novosibirsk – Rusia, luni, 20 mai, ora 19, Sala Mare), ”Swan lake revisited/Lacul lebedelor revăzut” (regie: Kokan Mladenović, Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara, marți, 21 mai, ora17, Sala Mare), ”Têtes d’Affiche” (coregrafie: Bouba Landrille Tchouda, Compania de dans Cie Malka Grenoble – Franța, miercuri, 22 mai, ora 19, Sala Mare), ”Bagdad” (creat de Enkidu Khaled și Chris Keulemans, Jamaa El Irakya, Monty, Frascati Producties – Belgia-Olanda, joi, 23 mai, ora 19, Sala Mare), ”Erou 2.0 – Spectacolul spectacolelor”(regie: Uroš Kaurin și Vito Weis, Moment Maribor & EN-KNAP Ljubljana – Slovenia, joi, 23 mai, ora 21, și vineri, ora 22, Sala Studio), ”Macbeth” (regie: Szikszai Rémusz, Teatrul ”Jászai Mari” Tatabánya – Ungaria, vineri, 24 mai, ora 19, Sala Mare), ”Medea’s Boys” (regie: Andrei Măjeri, Teatrul ”Apollo 111” – București, sâmbătă, 25 mai, ora 16 și ora 21 Sala Studio), ”Antigona” (regie: Kristóf Szabó, F.A.C.E. Szabó Visual Performing Arts Ensemble – Germania, sâmbătă, 25 mai, ora 18, Sala Mare), ”Henric al IV-lea” (director de scenă: Victor Ioan Frunză, Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara, duminică, 26 mai, ora 16, Sala Mare).

Deschiderea oficială va avea loc luni, 20 mai, în foaierul teatrului, înainte de spectacolul multipremiat în limba rusă ”Sociopath/Hamlet” – invitat din Novosibirsk.

Actorii sloveni Uroš Kaurin și Vito Weis vor juca de două ori ”Erou 2.0 – Spectacolul spectacolelor” și vor susține în 22-26 mai un atelier de actorie pentru studenți și tineri actori din regiune. Expoziția Coll[age] de Benedek Levente, graficianul TESZT-ului, va fi vernisată la Atelierul de Urbanism luni, 20 mai, de la 18.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Primăria viitoarei Capitale Culturale Europene a redus bugetul instituțiilor de… cultură

Lasă un răspuns