Primăria Timișoara acordă gratuit Spitalului Județean un teren de 4500 mp pentru construcția unui spital modular ATI

Cum reușesc spitalele din Timișoara să asigure căldura în saloane

Primăria Municipiului Timișoara și Consiliul Local Timișoara vin în sprijinul Spitalului Județean, prin acordarea cu titlu gratuit a unui teren de 4500 de metri pătrați, pe care unitatea sanitară dorește construirea unui spital modular ATI, de 22 de paturi, în valoare de 3 milioane de euro, din fonduri nerambursabile.

Consilierii locali au aprobat, marți, un proiect de hotărâre care prevede acordarea în administrare cu titlu gratuit, pe o perioadă de 5 ani, a unui teren de 4500 mp, în valoare de 3,8 milioane de lei, către Spitalul Județean din Timișoara.

Pe terenul care se află în vecinătatea Casei Austria, Spitalul Județean din Timișoara dorește să construiască din fonduri nerambursabile un spital modular ATI, cu 22 de paturi, a cărui valoare se ridică la 3 milioane de euro.

„În această perioadă în care întreaga comunitate timișoreană este greu încercată de criza sanitară cauzată de Covid-19, Primăria Timișoara a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a veni în sprijinul autorităților sanitare. De la proiectul Oxigen, la acest teren, vom pune umărul pentru ca timișorenii și timișenii să beneficieze de cele mai bune tratamente posibile, până când vom învinge această pandemie”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.