Primăria a intervenit cu o… panglică, pentru ca un zid să nu se prăbușească peste copiii unei grădinițe din Timișoara

Primăria a intervenit cu o… panglică, pentru ca un zid să nu se prăbușească peste copiii unei grădinițe din Timișoara

Primăria a intervenit cu o… panglică, pentru ca un zid să nu se prăbușească peste copiii unei grădinițe din Timișoara

La sfârșitul verii trecute, o construcție privată, aflată în imediata vecinătate a Grădiniței PP nr. 31 din Timișoara (de pe Strada Platanilor), s-a prăbușit, rămânând o bucată de zid, din care o parte înclinată, ce poate să cadă în orice moment.

Zidul rămas delimitează grădinița de proprietatea privată, dar pentru a se interveni asupra lui, proprietarul acestuia trebuie să obțină o autorizație de construire eliberată de primărie.

Lucru care nu s-a întâmplat până în prezent.

Contactată de ziarul Renașterea bănățeană pentru a oferi mai multe informații legate de această problemă, directoarea grădiniței a făcut următoarele precizări:

”Gardul de cărămizi care aparține unui agent economic și care s-a dărâmat la finalul lunii august, este, din cele discutate cu reprezentatntul firmei, în proces de refacere/consolidare, dar se așteaptă obținerea autorizație de construcție.

S-au realizat expertize și zona este securizată, atât cu un gard de sârmă cât și cu bandă de protecție, copiii nefiind în pericol.”

De asemenea, am cerut conducerii grădiniței o explicație pentru gardul din sârmă care împrejmuiește perimetrul unității de învățământ, aflat într-o stare extrem de degradată, mâncat de rugină și rupt pe alocuri.

”Legat de gardul de sârmă care aparține instituției noastre de învățământ, reparația acestuia a fost solicitată Primăriei, atât de noi și a fost menționată și la inventarul clădirilor școlare, iar eu am încredere că se va rezolva, pentru că toate solicitările noastre adresate Primăriei, s-au rezolvat”, a adăugat directoarea Ioana Drăgan, menționând și faptul că unitatea de învățământ a beneficiat, de-a lungul timpului, de sprijin logistic constant din partea administrației publice locale.

CITEȘTE ȘI: Copil în vârstă de 12 ani cu tetanos, salvat de medicii de la Spitalul Victor Babeș Timișoara

În ceea ce privește Primăria Timișoara, reprezentanții acesteia ne-au comunicat că nu există o procedură pentru cineva anume, ci o legislație de respectat, iar proprietarul trebuie să urmeze procedura.

Procedura, însă, în astfel de cazuri vorbește despre eliberarea autorizației de construire de îndată.

Chiar pe site-ul primăriei, la secțiunea dedicată, se specifică faptul că, potrivit Legii nr. 50/1991 pentru autorizarea executării lucrărilor de construcție, există posibilitatea ca în cazuri de urgență și care prezintă pericol, așa cum este situația de față, autorizația de construire se emite imediat de către autoritatea administraţiei publice competente potrivit legii, urmând ca documentațiile tehnico-economice corespunzătoare fiecărei faze să fie elaborate până la încheierea executării lucrărilor.

Primăria Timișoara nu a eliberat autorizația necesară în regim de urgență, dar autoritățile au găsit o altă soluție: o panglică galbenă, legată de gard, care să-i atenționeze pe copiii care se joacă în curte să nu se apropie de zidul periculos.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *