Prima stație de încărcare pentru automobile electrice

statie

Prima stație de încărcare pentru automobile elctrice din Timișoara se află în parcarea Modex, iar cetățenii o pot folosi gratuit.

Ea a fost donată de compania ZTE și completează sistemul Smart Pillar existent în această parcare.

În scurt timp această stație va apărea distinct și în aplicația de parcare inteligentă, precum și în sistemele de navigație ale automobilelor electice, astfel șoferii o vor putea găsi ușor.

Administrația timișoreană a anunțat că se implică în realizarea unei infrastructuri adecvate pentru a stimula mobilitatea verde, fără poluare.

„Dacă în viitor cetățenii vor vedea până și la colțul blocului astfel de stații, cu siguranță se vor gândi să aleagă o mașină electrică în detrimentul uneia cu combustibil uzual.

Întrucât mașinile electrice sunt viitorul, cu siguranță vom continua astfel de inițiative”, a declarat Robert Kristof, administrator public în cadrul Primăriei Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *