Prevederi simple și unitare pentru amplasarea teraselor în Timișoara. Principalele schimbări

turism

Prevederi simple și unitare pentru amplasarea teraselor în Timișoara. Principalele schimbări.

În urma consultărilor avute cu specialiști ai domeniului Horeca și urbaniști, Primăria Municipiului Timișoara propune mai multe modificări ale Regulamentului pentru avizarea teraselor din Municipiul Timișoara.

Noul regulament a fost publicat pe portalul www.primariatm.ro, urmând să fie supus aprobării Consiliului Local Timișoara.

„Continuăm reglementările de bun simț care să ajute prin claritate atât timișorenii, cât și afacerile care prestează servicii în domeniul ospitalității, în special în centru și în zonele istorice.

CITEȘTE ȘI: Un deces și 97 de cazuri noi de COVID-19, în Timiș

Regulile noi nu aduc schimbări radicale, dar vor permite patrimoniului arhitectural să fie mai bine scos în evidență și cetățenilor să se bucure de un spațiu public organizat și decent.

Împreună cu toate măsurile pe care le-am luat, investițiile pe care le facem pentru modernizarea spațiilor publice și finanțarea pe care o dăm pentru acțiuni culturale, acest regulament va ajuta Timișoara să devină un oraș mai atractiv din punct de vedere turistic”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Principalele schimbări sunt amplasarea teraselor direct pe trotuar și eliminarea oricărui fel de platformă pentru ele, eliminarea oricărei delimitări fizice a terasei de domeniul public, precum jardinierele, reguli clare pentru materialul mobilierului urban, culorile și reclamele de pe umbrele, și extinderea zonelor cu reglementări specifice.

Va exista un set de reguli generale, aplicabile la nivelul întregului municipiu și reguli suplimentare pentru zonele istorice și malul Canalului Bega. Vor exista, de asemenea, planuri de amplasare explicite sau reguli de amplasare puțin diferite pentru un set de locații importante.

Amplasare:

  • Pe strada Alba Iulia, terasele pot fi amplasate de-a lungul fațadelor, la maximum 3m de clădire, în așa fel încât să existe 2 metri liberi pentru autospeciale. Va fi interzisă amplasarea umbrelelor.
  • Pe strada Florimund Mercy, terasele pot fi amplasate de-a lungul fațadelor, la maximum 2m de clădire, în așa fel încât să existe 2m liberi pentru autospeciale. Va fi interzisă amplasarea umbrelelor.
  • În Piața Libertății, terasele pot fi amplasate de-a lungul fațadelor, la maxim 10 m de clădire și cu spațiu de acces pentru pietoni, între terasă și clădire, de 3m. Va fi interzisă amplasarea teraselor pe zona marcată a fostelor băi turcești și a fântânii.
  • Pe malurile Canalului Bega, terasele pot fi amplasate doar în proximitatea punctului de lucru și fără să afecteze culoarul pietonal sau velo. Va fi permis mobilier stil „beer garden”.
  • Planurile de amplasare pentru Piața Unirii, Piața Victoriei, Piața Traian sunt disponibile în anexele proiectului. La ele se adaugă planul de amplasare pentru Piața Sfântul Gheorghe.
  • Reglementările generale de amplasare rămân la fel.

Umbrele și mobilier urban:

Terasele pot fi acoperite cu umbrele sau copertine. În interiorul zonei istorice, acestea vor putea fi doar culoarea bej/crem și nu vor putea avea inscripții. Mărimile maximale ale acestora sunt în anexele proiectului de hotărâre. Vor fi permise jardinierele doar în colțurile teraselor. Mobilierul va fi doar din metal sau lemn, va fi în concordanță cu arhitectura frontului stradal și nu vor fi permise culorile stridente sau combinații de culori contrastante (alb-negru). Doar pe scaune și pe mese vor putea fi puse inscripții cu numele comerciantului. Singurele tipuri de mobilier permise vor fi scaune, mese, încălzitoare și pupitre de prezentare a meniurilor.

În afara zonei istorice, umbrelele și copertinele vor putea avea reclame pe părțile laterale, de mărimi mici și în culori monocromatice. Umbrelele și copertinele vor putea fi doar în nonculori (negru, alb sau nuanțe de gri). Mobilierul urban va putea fi realizat doar din lemn, ratan, metal sau propilenă, nefiind permise alte tipuri de plastic.

O reglementare nouă, care să ușureze procesul de avizare, este ca terasele care sunt lipite de fațada clădirii, care se extind maximum 1 metru și includ doar mese și scaune să nu necesite un plan de amenajare al terasei. Pentru ele va fi necesar doar un plan de situație și forma mobilierului.

Prioritatea accesului pentru amenajare terasă:

Vor avea acces pentru amplasarea teraselor doar comercianții care operează în fața frontului stradal al clădirii, iar terasa va fi limitată de frontul stradal care aparține comerciantului respectiv. Prioritatea pentru amplasare o va avea comerciantul de la nivelul parterului, apoi al demisolului și, în final, al subsolului clădirii. În cazul în care firma de la parter își dă acordul pentru amplasarea terasei către comerciantul care își desfășoară activitatea la demisol sau subsol, acesta va putea obține acordul pentru amplasarea terasei.

Orar și evenimente:

Terasele din zonele Piața Unirii, Piața Victoriei, Complexul Studențesc vor fi deschise până la 24:00, de duminică până joi, și până la 1:00 în zilele de vineri și sâmbătă. Pentru restul orașului, terasele vor putea funcționa zilnic până la ora 22:00.

Concertele de muzică live, punctuale, vor necesita un aviz din partea comisiei pentru adunări publice. Doar terasele amplasate în curțile din interiorul imobilelor vor putea avea muzică live oricând, însă cu acordul scris al locatarilor.

Sancțiuni:

Contravențiile pentru nerespectarea regulamentului vor crește la 1000-2500 de lei și vor putea fi constatate de Poliția Locală și de persoanele împuternicite de primar din cadrul aparatului tehnic al primăriei. Sunt propuse câteva sancțiuni suplimentare: revocarea autorizației după 3 abateri, desființarea tuturor amenajărilor și eliberarea amplasamentului. În cazul neconformării, vor putea fi desființate pe cale administrativă. Dacă o terasă este amplasată fără să fi parcurs procedura de avizare, va fi amendată. În cazul în care terasa îndeplinește condițiile de avizare, va fi avizată după achitarea contravenției.

Proiectul de hotărâre: https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=817E570B2FE87C63C225883100487772

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Prevederi simple și unitare pentru amplasarea teraselor în Timișoara. Principalele schimbări

  1. in 3 metri nu incap masinile de salvare si pompieri . De dragul distractiei nu trebuie sa renuntam la siguranta. Pana nu se intampla ceva de nedorit nu realizam gravitatea prevederilor aparent … oneste. Sa nu para infantilism….

Lasă un răspuns