Preşedintele României va gira un acord politic care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare

Preşedintele României va gira un acord politic care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare

Preşedintele României va gira un acord politic care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare

Preşedintele României va gira un acord politic semnat de toate partidele aflate la guvernare, care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare, au anunţat, marţi, liderii sindicatelor din Educaţie, la finalul discuţiilor cu preşedintele Klaus Iohannis, scrie agerpres.ro.

Sindicaliştii au precizat că greva generală va continua şi miercuri, dar au transmis că toţi colegii din teritoriu vor fi consultaţi în legătură cu acest acord şi vor lua decizia dacă vor încheia acest protest.

CITEȘTE ȘI: Se suspendă cursele de transport local pe ruta Timișoara – Ghiroda și retur

„I-am prezentat domnului preşedinte care sunt problemele noastre, cele două revendicări principale şi anume acordarea unei majorări salariale în perioada imediat următoare şi evident cea mai importantă: garantarea aplicării acelui principiu în grila salarizării, ca profesorul debutant să aibă salariul mediu brut pe economie.

Domnia sa ne-a spus că emiterea unui act normativ – ordonanţă – nu se poate, dar că se angajeaza ca în cazul în care se va accepta un acord îl va gira şi domnia sa”, a declarat liderul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret, Marius Nistor, a precizat că membrii de sindicat vor fi informaţi asupra discuţiilor avute cu preşedintele Iohannis şi vor decide dacă angajamentele acestuia pot conduce la detensionarea situaţiei, adăugând că „există această şansă”.

„Colegii noştri vor considera dacă aceste promisiuni şi angajamente ale preşedintelui pot să conducă la detensionarea acestui conflict.

Cred că există această posibilitate în momentul faţă, dar decizia va fi strict a colegilor noştri. Este un moment important pentru clasa politică, de recredibilizare prin asumarea unor responsabilităţi pe care le au vizavi de resursa umană din sistemul de învăţământ. Au obligaţia aceasta faţă de aceşti oameni minunaţi, au această obligaţie faţă de copii, faţă de părinţii”, a spus Nistor.

Întrebat cum i s-a părut discuţia cu preşedintele, el a afirmat că a fost una constructivă.

„Este o şansă optimă pentru toţi colegii noştri ca problemele lor care sunt cunoscute acum de toată opinia publică şi care au o largă susţinere să poată fi rezolvate cât mai rapid”, a adăugat liderul sindical.

Sursa foto: Administrația Prezidențială a României


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Preşedintele României va gira un acord politic care va conţine grila salarială şi termene clare de aplicare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *