Preşedintele a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor

Nicușor Dan a semnat demisiile miniștrilor social-democrați și anunță noi consultări

Preşedintele a promulgat legea referitoare la pensiile magistraţilor.

”Am promulgat în această dimineaţă legea privind pensiile magistraţilor, în urma publicării în Monitorul Oficial a deciziei Curţii Constituţionale”, anunţă, vineri dimineaţă, preşedintele Nicuşor Dan, într-un mesaj publicat pe Facebook. Potrivit acestuia, ”recalibrarea modului de calcul al acestor pensii este un gest de echitate, aşteptat de societatea noastră”.

”Încrederea cetăţenilor în stat se recâştigă atunci când reformele aşteptate de societate devin realitate. Îi asigur pe magistraţi că munca lor este respectată, iar importanţa lor în arhitectura statului este pe deplin recunoscută”, a mai transmis preşedintele, citat de news.ro.

Acesta anunţă că va susţine măsurile legislative şi administrative cerute de corpul profesional pentru optimizarea condiţiilor în care îşi desfăşoară activitatea.

Curtea Constituţională a publicat, joi, motivarea deciziei privind pensiile magistraţilor, prin care a repins sesizarea ÎCCJ şi a admis că legea Guvernului este constituţională.

După publicarea motivării CCR în Monitorul Oficial, preşedintele Nicuşor Dan avea un termen de 10 zile pentru a promulga legea.

CITEȘTE ȘI: Vești bune de la ANM despre prima lună a primăverii. Cum va fi vremea în martie


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *