Premierul ungar, Viktor Orban, blochează ajutorul UE pentru Ucraina

Premierul ungar, Viktor Orban, blochează ajutorul UE pentru Ucraina

Premierul Ungariei, Viktor Orban, și-a menținut vineri decizia de a se opune unui de ajutor de 50 de miliarde de euro al Uniunii Europene pentru Ucraina și a declarat că ar putea în continuare să oprească aderarea Kievului la UE.

Premierul ungar, Viktor Orban, și-a menținut vineri decizia de a se opune unui ajutor de 50 de miliarde de euro al UE pentru Ucraina și a declarat că ar putea în continuare să oprească aderarea Kievului la blocul comunitar după ce negocierile de aderare au primit undă verde, relatează Reuters.

La summitul de joi de la Bruxelles, ceilalți lideri ai Uniunii Europene au ocolit obiecțiile lui Orban, făcându-l să părăsească sala în timp ce făceau pasul istoric de a accepta să înceapă negocierile de aderare cu o țară aflată în război.

Nu au putut însă învinge rezistența lui Orban – care menține legături strânse cu Rusia, relevă sursa citată – la o revizuire a bugetului UE pentru a canaliza sprijinul financiar pentru Ucraina și spre a oferi mai mulți bani pentru alte priorități ale UE, cum ar fi gestionarea migrației.

Orban a declarat vineri la radioul de stat că a fost nevoit să blocheze pachetul de ajutor pentru Ucraina pentru a se asigura că Ungaria va primi fondurile pe care le dorește de la bugetul UE.

Liderii UE au pus capăt discuțiilor privind pachetul financiar, care necesită unanimitate, în primele ore ale dimineții de vineri și au declarat că vor încerca din nou în ianuarie, unii dintre ei fiind optimiști că atunci ar putea ajunge la un acord.

CITEŞTE ŞI: Angajații AEM Timișoara au ieșit, din nou, la protest

În cazul în care nu se va ajunge la un acord, statele membre UE ar putea, de asemenea, să acorde ajutor individual sau să încheie acorduri separate.

(sursa: Mediafax)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *