Premierul Spaniei recomandă miniștrilor să renunțe la cravată: „Astfel putem cu toții să facem economie la energie”

Premierul Spaniei recomandă miniștrilor să renunțe la cravată: „Astfel putem cu toții să facem economie la energie”

Premierul Spaniei recomandă miniștrilor să renunțe la cravată: „Astfel putem cu toții să facem economie la energie”

Premierul Spaniei, Pedro Sanchez, le-a cerut miniştrilor şi altor oficiali de stat să îi urmeze exemplul şi să nu mai poarte cravată, pentru a economisi energie prin reducerea consumului cu aerul condiţionat.

CITEȘTE ȘI: Fosta cantină a Spitalului de Copii ”Louis Țurcanu” se demolează

El a apărut fără cravată şi cu gulerul cămăşii descheiat la o conferinţă de presă la Madrid şi a atras atenţia presei asupra acestei ţinute. „Mi-ar plăcea să observaţi că nu port cravată. Asta înseamnă că putem cu toţii să facem economii din punct de vedere energetic”.

AFP menţionează că Sanchez poartă de obicei ţinute sobre, cu costum şi cravată, de câte ori apare în public şi în special la întâlnirile cu jurnaliştii.

Prim-ministrul s-a adresat şi sectorului privat: „Dacă nu este deja cazul, mi-ar plăcea să nu purtaţi cravată când nu este necesar. Astfel puteţi contribui, ca şi noi, la economiile de energie care sunt atât de necesare în ţara noastră”.

Şeful guvernului spaniol a anunţat că miniştrii vor adopta luni mai multe „măsuri urgente” – despre care nu a dat detalii – pentru economisirea energiei, „în concordanţă cu ceea ce fac alte ţări europene”, scrie Agerpres.

Spania a acţionat recent pentru reducerea consumului de energie în cadrul eforturilor cerute de Uniunea Europeană pentru a elimina dependenţa de gazele naturale importate din Rusia.

Printre altele, a fost încurajată telemunca, cu scopul de a limita utilizarea aerului condiţionat în sediile instituţiilor publice şi s-a recomandat reglarea climatizării la cel puţin 27 de grade şi a încălzirii pe timp de iarnă la maximum 19 grade.

„Planul pentru eficienţă energetică” a fost publicat în Monitorul Oficial la sfârşitul lui mai.

Comisia Europeană a prezentat în aceeaşi lună un plan în valoare de 210 miliarde de euro care prevede dezvoltarea surselor de energie regenerabile şi economisirea energiei, ca reacţie la războiul din Ucraina.

Tot cu scopul de a reduce achiziţiile de gaze din Rusia, Uniunea Europeană a cerut marţi tuturor ţărilor membre să îşi reducă consumul de gaze pe perioada august 2022 – martie 2023 cu cel puţin 15% din media pe ultimii cinci ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *