Veste uriaşă pentru locuitorii unei comune timișene: cel mai așteptat proiect pentru cetăţeni a primit aprobare, iar în curând lucrările vor putea începe.
Astfel, a fost semnat proiectul “Sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală în comuna Șandra”, derulat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare (POIM).
În premieră pentru Timiș, apele geotermale vor putea fi folosite pentru încălzirea instituţiilor. Școala, grădinița, biserica și primăria se află pe o imensă pungă de apă fierbinte. Pentru început, primarul Luchian Savu dorește ca apa să fie folosită la încălzirea instituţiilor, apoi şi la încălzirea locuinţelor.
„Așa cum v-am informat, am depus în 2019 cererea referitoare la aceste proiect mult-așteptat. Vă anunț că acesta a fost aprobat și ne putem apuca de treabă! A fost parcursă ultima etapă și anume semnarea electronică a contractului. În curând energia geotermală se va găsi în instituțiile publice, urmând ca apoi să ajungă și în casele dumneavoastră! Această energie este energia viitorului, ecologică, ieftină în comparație cu altele și nu este afectată de condițiile meteorologice și nici de ciclul noapte/zi. A contat foarte mult susținerea dumneavoastră pentru actualul mandat, aceasta reflectându-se în aprobarea proiectelor depuse de mine, pe fonduri europene. Atunci când există colaborare și implicare, rezultatele se văd”, a declarat Luchian Savu, primarul comunei Șandra.
Valoarea proiectului este de 4,5 milioane euro.
primul e mai greu, apoi copy/paste proiect