
În timp ce multe oraşe şi comune se confruntă cu un deficit uriaş de locuinţe, la Giarmata asistăm la o premieră naţională în domeniul imobiliar. Nu mai puţin de 15 familii vor avea un acoperiş deasupra capului, graţie unui proiect implementat în doar două comune din România!
Mai concret, este vorba de realizarea unor case sociale, din lemn, care vor fi predate beneficiarilor chiar în aceste zile. Locuinţele au aproximativ 38 metri pătraţi utili, cu două camere, bucătărie, baie şi cămară. Există chiar şi o mică grădină, unde se pot cultiva flori sau legume.
Totul este nou, cu parchet, gresie, faianţă şi finisări care le permit locatarilor să se mute imediat în noile case. Proiectul a fost realizat în proporţie de 80 la sută din fonduri guvernamentale, restul de 20 la sută fiind contribuţia proprie a localităţii.
Primarul Virgil Bunescu a declarat că aspectul social este unul prioritar, fapt pentru care a mai fost depus un proiect pentru ridicarea unui bloc cu 16 garsoniere. Dacă totul va merge bine, în această toamnă vor începe lucrările.