Premieră absolută a dramaturgului timişorean Ion Jurca Rovina

Premieră absolută a dramaturgului timişorean Ion Jurca Rovina

Premieră absolută a dramaturgului timişorean Ion Jurca Rovina. Maria din Magdala – personaj transfigurat într-o expresie teatrală. O posibilă voce a Mariei după Înviere, care, în marginalizarea ei, rememorează, în replică, propriul ei parcurs dramatic dinspre o ființare abisală spre înalta învățătură a lui Iisus.

În monologul ei extins în adresări către apostoli și în evocări ale interpelărilor și dialogurilor susținute de către Învățător în apărarea ei, Maria interiorizează, treptat, nu doar Golgota celui crucificat, ci și propria Golgotă, parcursă spre o așa-zisă înviere a iubirii. „Fariseilor! Nu mai răstigniți dragostea!/ Iubirea zidește, / nu mai zidiți femeia!/Iubirea ne învie în viață/ cu El am înviat.”

Monodrama Viziune cu Maria din Magdala de Ion Jurca Rovina este piesa transcenderii personajului dinspre suferință spre evanghelia iubirii. Ca atare, spectacolul regizorului Emanuel Petran își confirmă dimensiunea sacră, susținută scenic de interiorizata rostire cu har a actriței Angelica Nicoară, de la Teatrul Național „Lucian Blaga” din Cluj Napoca.

Precum s-a dovedit a fi primită de receptivii spectatori din sala Radio, de la Cluj Napoca, la premiera absolută, din 14 octombrie 2022. Premiera s-a repetat, apoi, în 18 decembrie, la Teatrul de Vest Reșița, spectacolul aflându-se în coproducția acestei instituții cu Asociația Rocade din Cluj Napoca.

CITEȘTE ȘI: Croaţia devine portul la mare al Austriei şi sat de vacanţă pentru germani şi austrieci

Un spectacol, într-un planificat evantai de reprezentații. Depinde de inspirația și buna credință a celor prinși în această teatrală colaborare, și nu numai!

Consemnat de Mitru Oprea


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *