Prefectura Timiș a împlinit 25 de ani

Pe teritoriul actualului județ Timiș, funcția de prefect a fost instituită în administrație odată cu numirea dr. Aurel Cozma, în 28 iulie 1919. La 30 decembrie 1947, după instaurarea Republicii Populare Române, funcția de prefect a fost desființată, iar administrația locală a fost reorganizată.

Abia după Revoluția din Decembrie 1989, în luna iulie 1990, au reapărut în administrație prefecturile, organisme județene numite, cu rolul de coordonare a activității din teritoriu până la promulgarea noii Constituții.

În conformitate cu această lege, în județul Timiș, instituția prefecturii era formată din prefect, doi subprefecți, un secretar și șapte membri. După alegerile locale din 1992, la 9 aprilie, s-a constituit Consiliul Județean Timiș, iar la 15 mai, prin ordin al prefectului, a fost aprobata organigrama noii prefecturi, organizată în baza Constituției din 1991 și a legislației specifice.

De-a lungul timpului, funcția de prefect al județului Timiș a fost deținută de Florentin Cârpanu, Dorel Borza, Ioan Paștiu, Dan Poenaru, Dumitru Ganț, Liviu Barbu, Horia Ciocârlie, Ion Răducanu, Ovidiu Drăgănescu, Mircea Băcală, Eugen Dogariu și, din nou, de Mircea Băcală.

Actualul prefect a fost și cel care a organizat festivitatea de vineri, care a marcat cei 25 de ani de existență ai instituției, dedicată atât conducătorilor acesteia, cât și angajaților.

Au participat o parte dintre foștii prefecți, precum și reprezentanți actuali ai administrației județene și locale, precum și alte personalități ale vieții publice. Sărbătoriții au primit câte un pliant, o sticlă de vin cu emblemă, iar elevii de la Liceul de artă „Ion Vidu” au susținut un scurt program artistic, în cadrul căruia pe ecranul din Sala Revoluției au rulat imagini din activitatea prefecților și a subprefecților din județul Timiș.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

0 Comments

No Comment.