Prefectul și subprefectul de Timiș au ajuns, temporar, în funcții printr-o portiță a legii

Săptămâna trecută a făcut deliciul presei gafa subprefectului de Timiș, Daniel Franțescu, care, în discursul de Ziua Armatei, a felicitat… Poliția. Sigur, tânărul domn poate invoca emoțiile, i se poate întâmpla oricui să o comită când îi e lumea mai dragă, doar că gafa cu pricina mai scoate în evidență un aspect: numirea în funcții înalte continuă să se facă nu pe criterii de competență și experiență, ci pe simpatii și afinități politice.

Deși există o lege – cea cu numărul 188/1999 privind statutul funcționarilor publici – care spune clar cine poate ocupa funcțiile de prefect și subprefect, guvernul preferă să nu aplice regula, ci excepția. De ce? Pentru că poate și pentru că, în fond, de aia au fost inserate excepțiile în lege, ca să le invoci când nu ai chef să pui profesioniștii la treabă, ci să le găsești un loc călduț și bine plătit pilelor politice.

Atât la numirea, în luna martie a acestui an, a lui Daniel Franțescu în funcția de subprefect, cât și la numirea, în luna august, a Evei Andreaș în funcția de prefect, s-a trecut cu discreție și delicatețe peste detaliul că nici unul, nici altul dintre cei doi noi ocupanți ai unor funcții de conducere nu ar avea ce să caute, în mod normal, în aceste posturi. Asta pentru simplul motiv că Legea 188/1999 prevede că prefectul și subprefectul fac parte din categoria înalților funcționari publici, categorie în care pot intra doar persoanele care au absolvit programele de formare specializată ori au exercitat un mandat complet de parlamentar și care au promovat concursul național pentru intrarea în această elită.

Nici Daniel Franțescu, nici Eva Andreaș nu îndeplinesc aceste condiții, pentru numirea în funcțiile de subprefect, respectiv prefect, guvernul apelând la excepțiile prevăzute de lege pentru a-i numi în aceste funcții.

Astfel, în articolul 92 al Legii 188/1999 se prevede că, “în mod excepțional, la propunerea justificată a conducătorului autorității sau instituției publice în al cărei stat de funcții există funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici vacantă sau temporar vacantă, exercitarea cu caracter temporar a acesteia poate fi realizată de funcționari publici sau, după caz, de funcționari publici cu statut special (…), cu avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici.

Această măsură se dispune prin act administrativ al persoanei care are competența legală de numire în funcția publică corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici, în condițiile în care, din motive obiective, funcția publică nu a putut fi ocupată prin mobilitate”.

Așadar, doamna Andreaș și domnul Franțescu exercită cu caracter temporar funcțiile de prefect și de subprefect însă nu ne-ar mira ca acest interimat să se prelungească fără prea multe explicații. N-ar fi prima oară și nici prima instituție publică în care s-ar întâmpla chestia asta…

Ce frapează e altceva: în rezerva de cadre a celui mai mare partid din România, PSD, nu s-au găsit doi înalți funcționari publici care să fie numiți cu acte în regulă prefect și subprefect de Timiș?! Dacă orice funcționar public are în raniță bastonul de prefect sau subprefect, care mai este sensul cheltuirii de bani grei pentru programe de formare specializată și pentru organizarea de concursuri de accedere în elita funcționarilor publici?

Cum a ajuns peste noapte un simplu consilier la Biroul autorizări activități comerciale și gestiune spații publicitare al Primăriei Municipiului Timișoara – l-am numit pe tânărul Daniel Franțescu (35 de ani) – subprefect de Timiș, care au fost atuurile lui, prin ce anume s-a remarcat? Sunt întrebări retorice, răspunsurile-s la îndemna oricui.

În ceea ce o privește pe Eva Andreaș (42 de ani), deși lucrează de 16 ani în clădirea Palatului Administrativ, la Consiliul Județean Timiș, nu a găsit necesar să facă efortul, în toată această perioadă, de a accede în categoria înalților funcționari publici. Știa, desigur, că, în Ziua Z, excepția va bate regula. Și așa a și fost.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Prefectul și subprefectul de Timiș au ajuns, temporar, în funcții printr-o portiță a legii

  1. Un articol care arata partea nevazuta, urata, ipocrita a politicii banatene! Doi tutari ai politicienilor, pusi in functii importante pentru a le executa ordinele si pentru a raspunde in locul lor in momentul penal al avansarii. Ce cauta Eva si Daniel in aceste functii, cred ca nici ei nu-si explica. Incep sa cred in amenintarile masonului Dorel Gheorghiu, mare fauritor de temple, care spunea ca decat sa convinga un functionar public sa-i semneze o autorizatie, mai bine-l schimba, sunt cat se poate de reale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare