Povestea timișeanului hrănit de peste 100 de capre

crescator capre

E singurul copil unic la părinți din generația lui, în Știuca, comuna natală, fiecare familie având de la doi copii în sus. De asemenea, e singurul dintre tinerii de vârsta lui din satul timișean care nu își câștigă pâinea în străinătate. Tot ca o marcă de uinicitate: e singurul cu două facultăți care muncește la capre. Nu vrea, însă, să fie unic, vrea ca toți tinerii să îl urmeze. ”Decât să vinzi pământul la străini și să pleci la lucru dincolo, mai bine muncești acasă”, spune Andrei Bohar, tânărul care a reușit să aibă peste 50 de hectare de pământ și nu mai puțin de 106 capre.

Muncă grea în pribegie

Tânărul din Știuca a pribegit cea mai mare parte a tinereții la muncă în străinătate. ”Am fost în Italia, Franța, Germania, Austria și Marea Britanie. Am lucrat la pădure, în agricultură și în construcții. Era tare greu. Și atunci m-am gândit cum pot să muncesc pentru venituri mulțumitoare în țară”, spune Andrei Bohar.

Dublu licențiat

Andrei Bohar este licențiat în Administrație publică și Poliție locală. ”N-am vrut să lucrez în domeniu, deși am fost propus pentru școala de la Câmpina. Făceam șase luni – milităria – și intram în MI”, spune tânărul de 29 de ani.

”Pot să trăiesc de pe urma caprelor”

Deși o capră produce minim trei lei pe zi (un litru de lapte fiind valorificat la fabricile de brânzeturi cu 1,5 lei), afacerea merge bine. ”Pot să trăiesc de pe urma caprelor. Anul acesta mai vreau să cumpăr 100 de capre din recolta pe care o voi obține pe 20 de hectare de grâu și din producția de lapte. Vreau să îmi extind afacerea atât cât pot cu puterile mele. La 200 de litri de lapte pe zi câștig peste 9.000 de lei pe lună. Hrana animalelor nu costă prea mult, pentru că le dau din producție proprie: fân și cereale”, spune Andrei Bohar.

Primele animale

În urmă cu nici un an, Andrei Bohar și-a cumpărat primele capre. ”Nu știam nimic despre creșterea lor, nici măcar să le mulg. Am cumpărat 63 prima dată și am învățat tot ce trebuie să știu de la un cioban pe care l-am angajat”, spune timișeanul.

Tânărul și-a construit un saivan după normele europene și a introdus în pășune și apă potabilă, prelungind rețeaua din sat pe o distanță de peste un kilometru. ”Sunt foarte mulțumit. Intenționez să-mi fac și o casă în imediata apropiere. Am ajuns să-mi placă aceste animale pentru că sunt foarte blânde. În plus, laptele de capră e sănătos. Soția mea consumă zilnic doi litri de lapte de capră pe zi pentru că alăptează. Băiatul meu cântărește la șase luni 11 kilograme”, spune tânărul.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Povestea timișeanului hrănit de peste 100 de capre

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *