
Credincioșii ortodocși au intrat de duminică, 15 noiembrie, în Postul Nașterii Domnului. Conform rânduielilor bisericești, postul de 40 de zile ce precede marea sărbătoare a Nașterii Mântuitorului este primul din anul bisericesc început în 1 septembrie şi ultimul din acest an calendaristic.
Perioada care urmează este una de restricții, rugăciune, reculegere și curățire sufletească și trupească în vederea pregătirii pentru praznicul din 25 decembrie. Acest post, al doilea ca importanţă după acela al Învierii Domnului, se încheie în Ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie, iar durata lui face trimitere la Vechiul Testament și la Moise care, pe Muntele Sinai, a postit aşteptând să primească cuvintele lui Dumnezeu, scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii.
Credincioşii care respectă cele 40 de zile de înfrânare şi reculegere se învrednicesc să primească şi ei Cuvântul lui Dumnezeu întrupat şi născut din Fecioara Maria. După rânduiala din pravile, în timpul Postului Crăciunului, miercurea şi vinerea nu mâncăm cu untdelemn şi nu bem vin.
În aceste zile se ajunează până la ora 15, apoi consumându-se doar hrană uscată ori legume fierte. Dacă se întâmplă să cadă miercuri şi vineri praznicul vreunui sfânt important, creştinii au dezlegare la untdelemn şi la vin, dar vor lua masa o singură dată pe zi. În cazul în care, tot miercuri sau vineri, este sărbătorit un sfânt care are Priveghere, dezlegarea e valabilă şi pentru peşte.
15 zile cu dezlegare la pește
Potrivit calendarului Patriarhiei Române, în Postul Crăciunului 2026 sunt 15 zile cu dezlegare la pește. Șase cad în noiembrie și nouă în decembrie. Aceste zile sunt, în ordine, următoarele: sâmbătă, 21 noiembrie (Intrarea în biserică a Maicii Domnului), duminică, 22 noiembrie (Duminica a 26-a după Rusalii), luni, 23 noiembrie (Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul Vâlcii), sâmbătă, 28 noiembrie (Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop), duminică, 29 noiembrie (Duminica a 30-a după Rusalii), luni, 30 noiembrie (Sfântul Apostol Andrei), marți, 1 decembrie (Sfânta Anastasia, mama Sfântului Ierarh Andrei Șaguna), miercuri, 2 decembrie (Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria), joi, 3 decembrie (Sfântul Cuvios Gheorghe de la Cernica și Căldărușani), sâmbătă, 5 decembrie (Sfântul Cuvios Sava cel Sfințit), duminică, 6 decembrie (Sfântul Ierarh Nicolae), luni, 7 decembrie (Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș), sâmbătă, 12 decembrie (Sfântul Ierarh Spiridon), duminică, 13 decembrie (Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei) și sâmbătă, 19 decembrie (Sâmbăta dinaintea Nașterii Domnului)
Tradiții și obiceiuri din bătrâni
Unul dintre obiceiurile legate de această perioadă se mai păstrează şi astăzi prin sate, unde înainte de intrarea în post femeile spală vesela cu cenuşă sau leşie, ca să nu mai rămână în oale şi cratiţe nici o urmă de mâncare „de frupt”.
În ziua de Lăsata Secului, cea care precede intrarea în postul propriu-zis, bătrânii se îndestulau cu sarmale şi carne friptă, beau ţuică şi vin nou, iar resturile ospățului se aruncau doar spre Răsărit, crezându-se că, altfel, păsările se vor răzbuna şi vor ciuguli toată recolta de boabe.
Cu acelaşi prilej, oalele se aşezau cu gura în jos, pentru ca gospodăria să fie ferită de pagube. Se mai credea că, în ultima zi de dinaintea postului, este interzis să coşi, să torci şi să ţeşi şi că, dacă dai ceva din casă cu împrumut, se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. În unele zone, exista obiceiul bătutului pernelor, un ritual prin care fetele nemăritate încercau să-şi îmblânzească soarta şi să-şi găsească peţitori.
Odinioară, Lăsata Secului reprezenta și un răstimp al prezicerilor. Bătrânii povestesc că, dacă pieptul găinii fripte pentru masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă, iar dacă este lipsit de grăsime, sezonul hibernal va fi blând, iar vara, rodnică.
CITEŞTE ŞI: Programul evenimentelor organizate în centrul Timişoarei de Ziua Naţională a României
De Sfântul Matei, în 16 noiembrie, fetele din zona Haţegului mergeau la fântâna din mijlocul satului şi, la cântatul cocoşului, aprindeau o lumânare şi o puneau pe margine. Se spunea că, pentru acelea care merită, lumina reflectată în apă se va transforma şi va dezvălui chipul celui ursit.


