Ponta: Politicienii sunt singurii care pot strica „lucrurile extraordinare” din economie

Oamenii politici sunt singurii care pot strica aceste „lucruri extraordinar de bune” care se întâmplă în economie, a declarat miercuri liderul PSD, premierul Victor Ponta, arătând că doreşte ca noul Cod Fiscal să fie adoptat în următoarele două săptămâni inclusiv ca un mesaj de stabilitate.

Am luat măsurile pe care mediul de afaceri ni le-a cerut. Vreau să adoptăm Codul Fiscal în următoarele două săptămâni ca să arătăm foarte clar stabilitatea şi, de la 1 ianuarie, toate măsurile prevăzute în Codul Fiscal să intre în vigoare şi să dea în continuare încredere în ceea ce priveşte investiţiile. Singurii care pot strica aceste lucruri extraordinar de bune care se întâmplă în economie sunt oamenii politici, ori eu sper să nu o facem”, a spus Ponta, la şedinta Consiliului de Administraţie şi Adunării Generale a Asociaţiei Europene a Artizanatului şi Întreprinderilor Mici şi Mijlocii.

Premierul Victor Ponta este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor în dosarul Turceni – Rovinari, fapte pe care le-ar fi săvârşit în perioada în care era avocat. De asemenea, DNA cere Camerei Deputaţilor avizarea urmăririi penale pe numele premierului şi pentru conflict de interese.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut lui Ponta să demisioneze, însă premierul a refuzat.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, cu 18 voturi „împotrivă”, 7 „pentru” şi o abţinere, solicitarea DNA privind începerea urmăririi penale a premierului Victor Ponta şi pentru infracţiunea de conflict de interese. Raportul Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor a fost dezbătut marţi, în şedinţa de plen a Camerei.

Din totalul de 387 de deputaţi, la şedinţa de marţi au fost prezenţi 351, numărul voturilor valabil exprimate fiind acelaşi. Din voturile valabil exprimate, 231 au fost pentru „proiectul de hotărâre privind respingerea cererii de începere a urmăririi penale” a lui Victor Ponta , iar 120 de voturi au fost „împotrivă”.

Întrucât s-a întrunit majoritatea simplă, decizia Camerei Deputaţilor a fost de respingere a începerii urmăririi penale pentru şeful Guvernului.

Sursa: mediafax.ro